Virgil Mazilescu a fost un personaj fascinant al boemei bucureştene în anii '60'-70, despre care congenerii şi mai tinerii săi admiratori de atunci îşi aduc aminte cu nostalgie şi melancolie, şi ca urmare a morţii lui premature.
Intrat în legendă, folclorizat, chiar cu bune intenţii, Mazilescu a încetat să mai fie un autor citit. Pus deseori în legătură cu generaţia '80, care, în cîteva direcţii ale sale, l-a asimilat şi l-a revendicat ca model, creatorul lui Guillaume poetul şi administratorul n-a mai rămas decît cu aura de poet boem, vag suprarealist, vag oniric, vag textualist etc.
La receptarea sa în acest fel aureolat a contribuit şi faptul că n-a publicat foarte mult. "şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină din adîncul pămînturilor sterpe - curajul şi puterea (omenească) s-au topit ca aburul".Editura Muzeului Literaturii Române pune la dispoziţia cititorilor interesaţi de scrierile lui Virgil Mzilescu un volum intitulat Opere (ediţie alcătuită de Alexandru Condeescu, prefaţă de Mariana Marin), cuprinzînd opera cunoscută pînă acum a poetului.
Probabil că nici acest volum nu va reuşi să disloce inerţiile, e posibil ca poezia de aici să nici nu mai corespundă sensibilităţii anilor '90-2000, însă pentru o corectă receptare şi o necesară recuperare a unei literaturi aproape uitate, aproape necunoscute, scrierile lui Virgil Mazilescu se află acum la vedere: poemele publicate în periodice sau în cărţile apărute în timpul vieţii, cele rămase în manuscris, recenziile, proza, scrisorile şi jurnalul. Referinţele critice, de la debut încoace constituie şi ele, alături de datele bio-bibliografice stabilite de Alexandru Condeescu, un solid sprijin pentru istoria receptării scriitorului.
Cea mai însemnată cantitativ şi calitativ este opera poetică. Adunate astfel, volumele Versuri (1968), Fragmente di
