Volumul Marianei Codruţ, Ul Baboi şi alte povestiri, este un fel de versiune în proză a Plumb-ului bacovian. Într-un soi de Yoknapatawpha cu specific românesc (teritoriu denumit, deloc întîmplător, "Sumbria"), totul stă sub semnul nefericirii. Norii grei apasă în permanenţă asupra localităţii, nici o rază de soare nu reuşeşte să-i străpungă pentru a lumina sufletele înnegurate ale oamenilor. Aceştia au ajuns să se înstrăineze de semeni şi de sine, şi-au extirpat orice urmă de sentiment şi îşi trăiesc, într-un soi de automatism repetitiv depresia şi singurătatea. Coşmarul comunist a fost înlocuit pentru mulţi semeni de-ai noştri cu un coşmar post-comunist, la fel de apăsător. Supravieţuirea în tranziţie este dură, oamenii au tot mai puţin timp pentru ei şi pentru cei care ar trebui să le fie apropiaţi, la tot pasul se petrec drame pe lîngă care trecem din ce în ce mai indiferenţi. Impostorii de tot felul ne-au batjocorit de prea multe ori sensibilitatea pentru a mai putea discerne şi a fi solidari cu adevăratele drame ale tranziţiei. Pentru mulţi, visurile din decembrie 1989 s-au transformat într-un vis de groază. Cei mai mulţi, aflaţi în plină maturitate în momentul revoluţiei, şi-au pierdut vechile locuri de muncă. Unii au început să vîndă lucruri din casă (dacă nu chiar casa) pentru a încerca să ofere copiilor şansa unui viitor. Ajunşi la maturitate, mulţi dintre aceşti copii au părăsit ţara în căutarea unui destin mai bun, abandonîndu-şi fără remuşcări părinţii în singurătate şi sărăcie. Pentru nefericiţii rămaşi acasă cu toate iluziile destrămate, debranşarea energiei termice vine aproape de la sine, ca o anticameră a morţii. Goana pentru supravieţuire alterează iremediabil şi relaţiile dintre soţi. Ocupaţi pînă peste cap de profesii tot mai acaparatoare, dezamăgiţi de prozaismul strivitor al vieţii (de familie), aceştia ajung să se mulţumească cu surogatele