În limba vorbită, desigur în mod diferit în funcţie de registrele ei colective şi de stilurile ei individuale, invocarea dracului apare nu numai cu o mare frecvenţă, dar şi într-o surprinzătoare diversitate sintactică şi pragmatică: în numeroase construcţii specializate, cu funcţii expresive, uneori simple semnale de iritare sau de admiraţie. Majoritatea funcţiilor şi valorilor şi chiar multe dintre construcţiile sintactice sînt comune mai multor limbi. Pentru română, ele au fost destul de puţin studiate. În mulţimea de construcţii, în funcţie de gradul de "depersonalizare", se pot distinge, mai întîi, cele în care dracul e un actant mitologic, manifestat ca atare în enunţuri imprecative sau non-imprecative ("Lua-te-ar dracu", expres.ro/comments; "Mărine, dracu' te-a pus să mori acuma…", revistarespiro.com); apoi, numeroase sintagme, expresii şi locuţiuni, îmbinări stabile (tot un drac, ca dracu, dat dracului etc.); în fine, construcţiile în care, nelegat gramatical, termenul devine o simplă particulă pragmatică ("Stinge dracu lumina aia că mi-e somn!", agonia.ro; "niciodată nu am înţeles cum dracu se hrănesc", sfera.ev.ro). Desigur, multe dintre construcţii sînt valabile pentru toate substitutele drăcuielii: sinonime mai mult sau mai puţin eufemistice (naiba), cuvinte - adesea obscene - care evocă eliptic formule de imprecaţie. Merită să observăm, în treacăt, interesantele opţiuni ale DEX-ului în definirea cuvîntului drac: în primul rînd (ca probabil efect al cenzurii ideologice din anii primei ediţii) sensul său e cît mai desprins de tradiţia religioasă. Dacă în dicţionare străine e normală referirea la tradiţia iudeo-creştină ("in Jewish and Christian theology", Oxford English Dictionary; "selon les croyances (judéo-)chrétiennes et dans la tradition populaire", Trésor de la langue française), în DEX e vorba doar de "imaginar"; în plus (şi din nou în contrast