Sub raportul speculaţiei, Alexandru Paleologu se dovedeşte a fi un inconformist sagace şi tenace. Cîtuşi de puţin cuprins de apatie, d-sa pare a-şi găsi în incredulitate resurse energetice care îi îngăduie a revizui vastul repertoriu de locuri comune şi prejudecăţi cu care ne confruntăm în mod curent. Circumspecţia d-sale e voioasă, cîrtire e bonomă, ca a unui ins robust moralmente, urmărind un ţel pozitiv. în temeiul unui bun simţ fie şi ca paradox (mai precis: de regulă ca paradox!), d-sa reexaminează perpetuu formulele ce s-au îndepărtat, prin uz şi abuz, de raţiune, restabilind o faţă "originară" a lucrurilor, de ordin moral (e un conservatorism restaurator cu aer de inovaţie sau, dacă vreţi, o inovaţie cu aer conservator). Astfel răutatea e subsumată prostiei (evident, dintr-o prestanţă clasicizantă a raţiunii, căreia afectele se cade a i se subordona): "Răutatea este inseparabilă de prostie.

Oricît mi-ar spune cineva că există oameni inteligenţi şi răi, nu cred. Un om rău nu poate avea decît o inteligenţă prinsă în ace, nesigură. Tot ce este iubire, tot ce este prietenie - deci tot iubire -, tot ce este valoare umană vine numai din inteligenţă, şi din nimic altceva. Bunătatea nu este accesibilă prostului. Prostul poate să fie fraier, poate să fie un om inofensiv - deşi e greu de imaginat, totuşi există (...) -, dar, în general, proştii sînt obraznici, răi, ticăloşi, savurează răul făcut altora, sînt deranjaţi de binele altora". Apare apoi un elogiu al mediocrităţii (eseistul nu pierde prilejul de-a surprinde, de-a frapa), întrucît inteligenţa n-ar fi specifică exclusiv celor "strălucitori": "Eu am o mare stimă pentru aşa-zişii mediocri. Care nu sînt chiar mediocri. Dar au o condiţie mediocră în existenţă. Aceştia sînt un temei pentru articulaţia unei societăţi evoluate. Chiar în lumea din care am făcut parte şi care nu mai există astăzi - aş