Scrisă cu doar un an în urmă, acum componentă a volumului de debut înapoi la stele, poema intitulată Monolog pare a fi cea care dă culoarea adevărată a stării de spirit şi a posibilităţilor dvs. artistice de început. Trecând peste defecte, care puteau fi evitate uşor, acest text simplu este timbrul caracteristic sub pecetea căruia vă veţi trimite mesajele lirice, cu sensibilitate reală, probabil toată viaţa: "Ce clar aud/ Cum cântă poezia/ Adaug gândul meu/ Imperiului ce moare;// îngrijorat e dorul/ Ce-l am mereu cu mine,/ Străină mi-este lumea/ De amintiri fugare.// Şi goală amintirea/ De lumea-n care sunt/ Prea multe drumuri/ Clipele îmi poartă". Transcriind, am operat foarte mici modificări în text, aşa cum aş fi făcut dacă aveam destulă vreme să încropim o discuţie la redacţie şi mi-aţi fi cerut să-mi spun părerea despre carte. în cele câteva minute cât am stat de vorbă, nu mi-a scăpat totuşi o uşoară nemulţumire a autorului care sunteţi. Căci, înmânându-mi un set de texte de dată recentă, mi-aţi precizat că acestea ar avea puncte substanţial modificate în bine comparându-le cu cele din volum. Aşa este, pot spune şi eu acum după lectură. De la an la an, de la poem la poem, ieşind din aerul adolescentin care vă hrăneşte încă inspiraţia, intuiesc că vă veţi uita curând la cartea dvs. de debut cu oarecare suspiciune, uşor nemulţumit de unele formulări, de retorica lui copilărească.

Discursul liric din această fază luptă cu pofta nestăvilită de a spune, mult, de a spune tot, de a nu ţine cont de faptul că autorul, vrând nevrând intră într-o subtilă competiţie de valoare cu alte zeci, poate sute de autori la fel de tineri ca şi el şi care scriu, deocamdată fără să ştie unii de alţii, cam la fel. Gustul, sau dezgustul, noii generaţii din care faceţi parte, acum se trezeşte şi începe să vadă că mizează pe singurătate, pe credinţă, pe nădejdea unei mo