Nonconformistul Victor Erofeev (astazi in virsta de 57 de ani) e unul dintre cei mai de succes prozatori rusi ai perioadei pe care o traversam. Popular in tara sa, unde a stirnit reactii de toate felurile, mergind de la admiratie la contestatia energica, el a fost tradus masiv in Occident in ultimul deceniu si jumatate, devenind un nume de prim-plan, „reprezentativ“ pentru noua literatura rusa – desi trebuie deindata sa spunem ca maniera sa „scandaloasa“ de a deconstrui mitologia nationala si nationalista, gindirea etnicista in genere, e opusa ideii insesi de „reprezentativitate“.
Publicul romanesc abia il descopera pe Erofeev. Nu de mult, a putut fi citita in romaneste Enciclopedia sufletului rus (Editura Paralela 45, 2003), iar acum – Cinci fluvii ale vietii.
Ordinea scrierii celor doua carti a fost – de fapt – inversa: romanul Fluviilor… a aparut in ruseste in anul 2000, Enciclopedia… – in 2002. Cea din urma e anticipata in multe privinte de cel dintii, de la viziune la scriitura fragmentara. Lipseste „gaselnita“ structurii tip lexicon, dar cele Cinci fluvii… „curg“ tot in secvente narative scurte, iesite din decupajul alert, nerabdator al povestilor din carte, incit aspectul de ansamblu e de succesiune de crochiuri nervoase, reunite intr-un mozaic. Ca si in Enciclopedie…, tonul e confesiv, de parca autorul n-ar face decit sa-si relateze experientele de viata. Alunecarile fanteziste, uneori fantastice de-a dreptul, corecteaza iluzia „autenticitatii“.
Erofeev face echilibristica pe aceasta muchie incerta dintre trait si inchipuit, dintre realitate si fictiune, construind un fel de romane parodice, parca scrise usor, in joaca, din inertia vervei satirice si sarcastice, pentru ca de la un punct incolo sa simti ca nu e deloc vorba despre notatiile rapide ale unui profesionist al sfidarii, asa, cam superficial-provocator, ci despre ince
