Trecînd în revistă, săptămîna trecută, utilizările actuale ale cuvîntului drac (frecvente în oralitatea popular-familiară şi în textele spontane), observam mai ales variaţiile sale de pronunţie şi de scriere: trunchierile, rostirile regionale, inovaţiile glumeţe şi mai ales eufemizante. Subiectul este însă destul de complex, aşa încît cred că merită să enumerăm şi principalele valori gramaticale şi pragmatice ale termenului. Fără a fi făcut o statistică riguroasă, doar pe baza unui număr destul de mare de exemple culese din Internet, se poate afirma că funcţia cel mai frecvent întîlnită a cuvîntului drac (ca de altfel şi a echivalentelor sale: naiba, alte nominale mai puţin citabile, desprinse din înjurături sau pur şi simplu obscene) este de particulă interogativă: însoţind pronumele şi adverbele interogative şi conferind întrebării o puternică notă afectivă: de nemulţumire, mirare, iritare. Aşadar, întrebările pot fi introduse prin "expresiile interogative" cum dracu'?, ce dracu?, cine dracu? etc., în care cuvîntul dispoziţiei negative nu are, evident, decît o valoare de marcă pragmatică, nu legături sintactice cu restul enunţului (fiind un tipic element expletiv): "|ştia cu ce dracu trăiesc?" (sfera.ev.ro); "ce dracu te-a apucat???" (computergames.ro) "ce dracu' faceţi voi acolo sus?" (konst.org.ua); "Cum dreaq funcţionează un magnet?" (computergames.ro). În mod similar sînt construite şi unele interogaţii indirecte: "Nu înţeleg cum dracu au pătruns pe acest forum" (gardianul 2003). Multe interogaţii sunt de altfel retorice - "Cine dracu' m-a pus sa trec prin zona 25?" (sfera.ev.ro), "cînd dracu iera să-ţi spui?" (amza), făcîndu-se uşor trecerea spre simple exclamaţii de surpriză, neîncredere, indignare, reproş: cum dracu! şi mai ales ce dracu! - "mă, cum dracu?" (friends.3x.ro); "Ce dracu', măi băieţi... cercetaţi, cercetaţi..." (ziare.ro); "Ce draq măi, nu