Dacă aş fi fost tipul de om uşor de iritat, cum am impresia că aţi fi preferat să fiu, într-un deceniu şi mai bine de când ne cunoaştem în epistolar s-ar fi întâmplat până acum minunea apariţiei dvs. cu poezii în revistă. încredinţat că îndepliniţi toate condiţiile (membru al U.S., autor a, citez din scrisoare, "patru plachete de versuri, unele comentate în presa culturală", redactor la rându-vă), reveniţi, după o lungă pauză, cu 12 poeme. O faceţi, şi foarte bine faceţi că o faceţi, pentru că, vă citez din nou, "nu pot să cred că ceea ce scriu este lipsit de valoare literară. Nu sunt nici un închipuit (paranoic), nici un grafoman nenorocit, am publicat, fără să bat la cap pe nimeni, zeci, sute de poeme, nu cred că acest fapt este doar efectul unor întâmplări. Nu fac nici o nominalizare a unor poeţi ori a unor critici care m-au apreciat". Mă asiguraţi că aveţi încredere în judecata mea dreaptă, am însă motive să nu vă cred sincer. Mi se pare edificator modul în care vă conduceţi ideile şi doleanţele, care, citite în profunzimea din care le-aţi extras, psihanalizând pe cât îmi stă în putere, mesajul dvs. îşi pierde evident glazura de politeţe, rămânând la vedere o situaţie supărătoare şi interesul dvs. major de a fi publicat. Nu era în intenţia mea să vă răspund aici. Aş fi preferat să mă fi impresionat într-atât cu poemele, încât să vă surprind plăcut publicându-le. Dar n-a fost să fie nici de data aceasta. Aveţi două rugăminţi - în cazul în care v-aş răspunde aici - 1) să nu vă nominalizez şi 2) să şterg, vă citez din nou, "cu buretele memoriei peste orice act, faptă" care m-ar fi supărat în ceea ce vă priveşte. Continuând astfel: "Sunt, totuşi, destul de deprimat, că în aglomeraţia de texte şi de reviste, din ultimul deceniu, nu reuşesc să public decât f.f.rar. Cum-necum mă consider un poet, înainte de toate". Nu vă voi nominaliza, fireşte, voi folosi pentru