Neaşteptate sînt unele manevre ale conservatorismului actual, pînă-n pragul amuzamentului! De unde pînă mai ieri oficialitatea comunistă nu ostenea a impune intelectualităţii "angajarea", o implicare cît mai energică în "viaţa politică", azi legatarii săi ne cer "neutralitate", "apolitism", vărsînd lacrimi de crocodil pe seama timpului ce l-am irosi exprimîndu-ne opiniile în plan civic. Asistăm la o răsturnare cu capul în jos a unor faimoase teze ideologice, probă a derutei regimului totalitar ce s-a înregistrat încă înainte de 1989 prin cîteva aspecte paradoxale care marcau impasul "învăţăturii" ce se credea, în anii săi de sumbră glorie, imortală. Internaţionalismul făcea loc naţionalismului furibund, estetica tendenţioasă se replia în favoarea uneia "pure", condiţionate însă de evitarea criticii la adresa "socialismului real", pînă şi un "misticism de stat" se vedea admis dacă aurăriile decoraţiei ortodoxe erau împletite cu elogiul "măreţelor realizări" ale partidului-stat etc. Spre a-l parafraza pe Marx, comunismul se despărţea de trecut rîzînd de sine! Dar asta doar în aparenţă, căci în fond făcea disperate exerciţii de supravieţuire, fie şi cu preţul celor mai bizare adaptări. Vladimir Bukovski vorbeşte despre această falsă supravieţuire care e, în realitate, o mască a agoniei, uneori derutantă, a totalitarismului de stînga. Din care motiv obligaţia noastră atît de ordin profesional, cît şi de oameni ai polisului (căci scriitorii n-au oare nevoie de un climat democratic, ca de apă şi de aer?), este de-a examina fenomenul şi de-a trage concluziile trebuitoare unei redresări. Din fericire, există confraţi ce răspund acestui comandament al momentului. Unul dintre ei este poetul Vasile Dan, diriguitorul revistei "Arca" din Arad, ale cărui comentarii întrunite în volumul Proza zilei ne-au prilejuit însemnările de faţă.Dl Vasile Dan îşi pune un şir de întrebări