Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Totul despre George Enescu

Publicat in Romania Literara, miercuri 26 mai 2004 ·

Când în 1964 a apărut volumul "George Enescu" alcătuit de un colectiv din Institutul de Istoria Artei, unele voci (nu puţine) şi-au rostit cu dispreţ verdictul: asta nu este cercetare, nu este muzicologie înaltă, nu are valoare ştiinţifică etc. După ce s-au înfruptat temeinic din cartea care oferea suma a ceea ce se ştia până în acel moment despre Enescu, poate că unii s-au convins că asemenea lucrări informative sunt mai utile şi în mare măsură mai dificile decât cine ştie ce plăsmuiri precare... între timp, s-a adunat o imensă zestre de date, de cunoaştere asupra materiei, şi raporturile dintre evoluţia gândirii muzicale faţă de informaţia crudă s-a schimbat fundamental în a doua jumătate a secolului XX: gustul epocii pentru cunoaşterea precisă, voinţa de a înţelege opera şi omul cu obiectivitate şi întemeiat pe o abordare aprofundată au discreditat literatura adesea aproximativă practicată până atunci în favoarea unor minuţioase cercetări bio-bibliografice. Deschiderea spre lume de după 1990 ne-a arătat că pe alte meleaguri tipul acesta de "dosar al problemei" este practicat curent, şi apreciat cum se cuvine. Un astfel de proiect şi-a propus şi a realizat în ultimul an, sub forma a trei volume impozante, Viorel Cosma, adunând aproape tot ceea ce cuceririle documentare ale unei vieţi de studiu au acumulat.rimul a apărut în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu" din toamna trecută sub titlul "Un portret lexicografic" şi pune în pagină, în prima parte sub formă de microstudii, câteva aspecte ale biografiei şi personalităţii compozitorului urmate de liste ample: cronologie, bibliografie, discografie, catalog de creaţie etc. Fără îndoială, este oţios să te întrebi de ce materialul este organizat aşa şi nu altfel sau să declari ritos "eu aş fi ales altă soluţie". Soluţii pot fi diferite, esenţiale rămân încrederea pe care o inspiră cititorului, claritate

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România are cea mai mare inflație din UE

Adevarul acum 3 ore
România a avut în martie cea mai mare inflație din UE, de 5,1%, față de media de europeană de 2,5%, a doua cea mai mare rată fiind înregistrată în Ungaria, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat.

Ucraina prelungește legea marțială și mobilizarea militară până în august

Adevarul acum 2 ore
Parlamentul ucrainean a votat pentru prelungirea legii marțiale și a mobilizării militare până pe 6 august, în contextul războiului cu Rusia.

În linie dreaptă: Au fost semnate contractele pentru stadioanele Dinamo și Corvinul

Mediafax acum 2 ore
„În ambele situații vom vedea o revitalizare a zonelor respective și creșterea investițiilor”, a spus premierul. El crede că Hunedoara are în acest fel șansa de a redeveni un pol de excelentă sportivă și că noul stadion ultramodern va facilita dezvo

ANPC retrage ordinul pus în transparenţă decizională care obliga toţi comercianţii să afişeze adaosul comercial

News.ro acum 28 minute
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a retras miercuri, ordinul emis preşedintele instituţiei, Cristian Popescu Piedone, şi pus în transparenţă decizională, prin care toţi comercianţii erau obligaţi să afişeze adaosul comerci

Caz șocant Un copil de 3 ani a murit după ce a înghițit o substanță toxică folosită pentru deparazitarea oilor

Ziua Constanta acum 54 minute
Un minor de 3 ani din Bacău a murit după ce a înghițit o substanță toxică utilizată pentru ungerea oilor. Tragedia a avut loc în timp ce copilul se afla împreună cu bunicul lui la o stână din comuna Căiuți. Un moment de neatenție i-a fost fatală mic

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Aaron Boupendza a murit. Fostul atacant de la Rapid a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China

Libertatea acum 3 ore
Atacantul gabonez Aaron Boupendza, fostul atacant al Rapidului, a murit la vârsta de 28 de ani, în China. Fotbalistul gabonez ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc, în circumstanțe încă neclare, transmite Fanatik. Marius Șumudică, antrenorul giul

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 37 minute
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Consiliul Concurenţei a formulat opt subiecte care generează îngrijorare în ceea ce priveşte preluarea Telekom România Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active de către Digi România

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că există opt subiecte care generează îngrijorare referitoare la tranzacţiile prin care Vodafone România SA intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar Digi România SA ar prelua anumite active al

Cazul „Kasta Morrely”, trimis în judecată de DIICOT. Morel Bolea, acuzat că racola tinere pe care le manipula, apoi le exploata sexual pe perioade de până la 15 ani

HotNews acum 3 ore
Fondatorul asociaţiilor Kasta Morrely şi Eurodemos din Iaşi, Morel Bolea, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT fiind acuzat de trafic de minori. Primele dezvăluiri despre abuzurile din Kasta Morrely au fost făcute în 2020 de jurnalistul Ma

Vremea

București
acum

22°
mie.

7°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/21°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

9°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

9°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

10°/26°
joi

11°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

26°
mie.

11°/26°
joi

14°/28°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/17°