La ora expedierii acestor rînduri, Cannes-ul se află exact la jumătate. într-un echilibru instabil, între "o ediţie bună"şi "o ediţie oarecare"; asta - din punctul de vedere al selecţiei filmelor, pentru că, altfel, ediţia numai oarecare nu este! în ce an s-au mai văzut, la Cannes, pe străzi, manifestanţi cu steagul roşu? în ce an poliţişti în civil au bumbăcit, în plină stradă, protestatarii, trimiţîndu-i de la bal direct la spital? în ce an un operator de la France 3 s-a ales cu capul spart în ambuscadă?, încît se anunţă un proces judiciar, iar prefectul regiunii Alpii Maritimi s-a simţit obligat să-şi ceară scuze, invocînd situaţia dramatică în care se află, de a trebui să asigure cadrul pentru o mare manifestare internaţională, şi, simultan, de a permite unui conflict naţional să se exprime! în ce an au mai fost molestaţi diverşi jurnalişti, dacă au avut imprudenţa să se apropie de locul încăierării dintre forţele de ordine şi sindicaliştii din industria spectacolului cu statut de salariaţi temporar? Acum, intermitenţii au încercat să ocupe un cinematograf din oraş şi să boicoteze o proiecţie pentru Marche, să saboteze, cum aveau să se justifice, infernala maşinărie economică a filmului ca industrie. Aşadar, Cannes-ul lui 2004 are un fundal mai viu colorat social decît oricare altă ediţie, din mai "68 încoace. Care e semnificaţia?

Deocamdată, cele întîmplate pot fi citite mai degrabă în cheia unui pitoresc nu lipsit de accente comice. Disperaţi că intermitenţii ar putea bloca festivalul, cu consecinţe financiare catastrofale, comercianţi ai Cannes-ului au contra-manifestat, cu lozinci de tipul "Sîntem bogaţi şi vrem să rămînem în continuare!", sau "Vive le travail!". Dar şi intermitenţii au avut sloganuri remarcabile, de pildă "Nu sîntem cîini!", preluat dintr-un vechi discurs al lui Gerard Philipe, de pe vremea cînd romanticul Fanfan la Tulipe