Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Explozia si statul de drept

Publicat in Jurnalul, miercuri 26 mai 2004 ·

In Romania, ca orice tragedie care se respecta, tragedia de la Mihailesti n-are vinovati. Ca-n atatea alte cazuri, toata lumea e vinovata, dar de fapt nu exista nici un vinovat. Pana la urma cineva trebuie sa raspunda pentru aceasta tragedie. E prea de tot! Legea a fost terfelita si aruncata la cos in acest caz caz ca si cand n-ar fi existat. Ceea ce s-a intamplat la Mihailesti este culmea incalcarii legilor si ne arata ca, nu e nici o exagerare, statul de drept nu este decat o gluma pe care oficialii europeni o iau de buna. Nu, trebuie sa recunoastem, si nu era nevoie pentru asta sa moara saisprezece oameni, Romania nu este un stat de drept! Tot vorbim din ’89 incoace de consolidarea statului de drept. Mi-e teama dar sunt sigur ca trebuie sa vorbim de reconstituirea statului de drept. Si acest lucru nu poate sa inceapa decat cu inceputul, cu respectarea legilor statului, cu aplicarea lor. Ar trebui sa-i multumim lui Dumnezeu ca astfel de evenimente tragice n-au avut loc in fiecare zi, pentru ca, poate parea incredibil, dar nu e, ele puteau sa aiba loc, asa cum putea foarte bine ca explozia sa fi avut loc intr-un oras si atunci statul de drept ar fi sarit in aer cu totul.

Cum a respectat firma de transporturi legea, s-a vazut. Cum a reactionat Politia in cazul unui accident grav de masina - oprirea circulatiei, izolarea zonei - am putut vedea cu totii, marturie stau si masinile carbonizate de la fata locului. Cum au actionat autoritatile - Parchet, Politie - dupa producerea dezastrului - incercuirea zonei, cautarea ramasitelor umane, prelevarea probelor de la fata locului - a vazut o tara intreaga. Ce n-am inteles este de ce a existat atata graba pentru refacerea zonei, as spune mai degraba stergerea urmelor. De ce hei-rup-ismul asta ca de pe vremurile de mult apuse dar neuitate de unii?

Urmarind ceea ce s-a intamplat la Mihailesti am avut senzati

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cât costă rochia de mireasă purtată de Kira Hagi. Detaliul care a atras toate privirile, la biserică

Gandul acum o ora
Kira Hagi a purtat o rochie de mireasă desprinsă din povești, duminică, 29 iunie 2025, la ceremonia religioasă alături de partenerul ei, Thomas Ferfelis. În sfântul lăcaș, mirii au pășit emoționați și încrezători, spunând „Da” în fața lui Dumnezeu.

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum o ora
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

Incendiu la un parc logistic pe A1: mesaj Ro-Alert pentru mai multe localități

Mediafax acum 22 minute
Intervin pompierii din mai multe detașamente – Bolintin Deal, Giurgiu, Mihăilești și ISU București-Ilfov – cu 12 mașini de stingere, două autospeciale pentru intervenție la înălțime, o autospecială cu instalație de hidroperforare, două cisterne, o d

UPDATE - Traficul feroviar, întrerupt între Sinaia şi Buşteni după ce un copac a căzut pe firele electrice/ Circulaţia trenurilor, reluată pe un fir - FOTO

News.ro acum 25 minute
Traficul feroviar este întrerupt, duminică după-amiază, între Sinaia şi Buşteni, după ce un copac a căzut pe firele electrice, fiind afectate ambele sensuri de circulaţie. Angajaţii CFR SA intervin pentru a îndepărta copacul şi a verifica liniile. D

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum 3 ore
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

Un nou caz de femicid. O femeie a fost ucisă în bătaie de soț, în Brăila. Bărbatul a fost arestat preventiv

HotNews acum 18 minute
O femeie din județul Brăila a murit după ce a fost lovită în mod repetat de soțul ei, potrivit unui comunicat transmis duminică de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Potrivit procurorilor, un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că sora soacrei

Copac prăbușit peste două persoane în municipiul Brașov. Un tânăr a murit

HotNews acum 2 ore
Un arbore a căzut peste doi oameni, duminică, în municipiul Brașov, iar unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a murit în urma incidentului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov. ISU Brașov spune că, în jurul o

Breaking Un tânăr de 27 de ani a murit după ce un copac a căzut peste el, în Braşov, pe „Aleea de sub Tâmpa”

Adevarul acum 2 ore
Incident grav duminică, 29 iunie 2025, pe Aleea Tiberiu Brediceanu din Brașov, cunoscută localnicilor ca „Aleea de sub Tâmpa”. Un copac s-a prăbușit peste două persoane aflate în zonă, provocând moartea unuia dintre ele. O femeie a fost rănită în ac

Vești bune pentru șoferi! Se deschide circulația pe Lotul 3 A0 Sud. Legătură directă de la Constanța la Curtea de Argeș

Ziua Constanta acum 2 ore
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că de luni, 30 iunie 2025, începând cu ora 17:00, Lotul 3 al A0 Sud va fi accesibil șoferilor. Odată cu această inaugurare, șoferii vor putea circula pe autostradă de la Constanța până la Curtea de Argeș,

David Popovici, la revenirea în țară după CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, notează News.ro. Urmăreș

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

19°/34°
mar.

20°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/27°
lun.

16°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

26°
dum.

18°/27°
lun.

22°/27°
mar.

19°/25°
mie.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/27°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

15°/32°
lun.

17°/36°
mar.

19°/32°
mie.

16°/36°