Unde ar fi de găsit Paradisul? Într-o societate egalitară care trebuie… edificată sau într-un efort de întoarcere la valorile lumii primitive?
Două vieţi: Flora Tristan, care se dă de ceasul morţii în lupta ei pentru drepturile femeii şi muncitorilor, şi Paul Gauguin, cel care îşi descoperă pasiunea pentru pictură şi lasă baltă existenţa burgheză ca să trăiască în Tahiti, unde caută o lume încă necontaminată de convenţiile occidentale. Două concepţii despre sex: cea a Florei, care vede în el doar un instrument de dominare masculină şi alunecă ocazional într-o experienţă lesbiană, ca şi cea a lui Gauguin, care îl simte ca pe o forţă vitală esenţială, o dată chiar la nivel homosexual, de vreme ce ajută la expansiunea creativităţii sale.
Ce au în comun aceste două vieţi opuse, dincolo de relaţia de familie - Flora fiind bunica pe linie maternă a lui Gauguin? În ultimul său roman, Paradisul de după colţ, Mario Vargas Llosa ilustrează prin două cronici paralele, lumea utopiilor din secolul XIX relatînd amănunţit aspiraţia paradisiacă a celor doi eroi şi decăderea lor, inevitabilă cînd o idee ajunge să fie aplicată mecanic. Prezentăm în aceste pagini fragmente din cel mai nou roman al lui Mario Vargas Llosa (apărut în 2003). Lansarea versiunii româneşti, publicată în colecţia "Raftul întîi" a Editurii Humanitas, va avea loc la Tîrgul de Carte Bookarest, duminică 30 mai, ora 17.XI. Arequipa
Marsilia, iulie 1844
"Există oraşe pe care le deteşti înainte de a le cunoaşte", se gîndi Flora, îndată ce coborî din coupé-ul care o adusese de la Avignon avînd drept tovarăşi de călătorie un preot şi un negustor. Privea cu dezgust casele din Marsilia. De ce urai acest oraş pe care nici nu-l văzuseşi încă, Florita? ş...ţ
Şi de parcă Marsilia ar fi vrut să-i dea dreptate pentru a-şi justifica antipatia, totu
