...3 studii de caz
"Particular, caut de urgenţă apartament sau garsonieră în acest bloc. Garantez cu deplină seriozitate". O etichetă scrisă de o mînă fină, pe care o găseşti într-o dimineaţă bună la cutia poştală. O caligrafie de om serios, care doreşte să renunţe la intermediarii agenţi imobiliari, care vrea, aşadar, să facă afacerea "one-on-one", să renunţe la obligativitatea comisionului practicat de agenţii (care, de obicei, ridică preţul unui apartament găsit în ziar, cu cel puţin o mie de euro) şi pe care, de bună seamă, un noroc enorm (cum s-au potrivit, dom'le, lucrurile astea, că tocmai cînd te bătea pe tine gîndul să vinzi...) ţi l-a scos în cale. Da, domnule, de ce nu? Pînă la urmă, ce nevoie ai tu de agenţie? Ce, te dau banii afară din casă doar ca să plăteşti pe unii să meargă în locul tău la notar? Nu sînteţi capabili, tu şi domnul ăsta, să vă descurcaţi? Uite şi tu ce scris frumos şi ordonat şi de om cu capul pe umeri are, omul ăsta e dintr-o bucată, ce să mai, de pe-acum ţi-a devenit simpatic. Şi, ameţit de norocul absolut de chior ce-a dat peste tine, îmbătat de ideea că "iaca cum le potriveşte Dumnezeu, că vine omu' la uşa ta, îţi dă banu' şi gata tevatura", iei telefonul, formezi cele şapte cifre, auzi ţîrîitul confortabil al particularului serios din fluturaşul urgent, îţi dregi vocea, "Alo?" Bună ziua, am primit fluturaşul cu... "Ce zonă sînteţi, vă rog?" Păi... cutare... "Aşteptaţi, vă transfer colegului!" Bună ziua... am sunat... am primit un fluturaş... "Desigur, cîte camere are apartamentul?" Păi... trei... "Bine, spuneţi-mi numele, adresa." Păi nu ştiţi adresa, nu dvs. aţi scris fluturaşul?... "Nu, domnule, pentru asta avem angajaţi, eu doar mă ocup de tranzacţii. Lăsaţi-mi, deci, un număr de telefon şi vă vom contacta pentru o vizionare şi o eventuală evaluare a apartamentului, după care ne vom anunţa clienţii şi vom porni proc
