Bragadiru este o comună agroindustrială, cu 10-12 mii de locuitori, cu peste 150 de întreprinderi mici şi mijlocii, societăţi de amploare, cu pînă la 4-500 de salariaţi - printre care faimoasele Rostar de biscuiţi, Corina Gealan de termopane şi Fabrica de bere în curs de privatizare -, cu blocuri dotate cu apă şi gaze, dispensar uman, şcoală generală, un, iarăşi celebru, parc de agrement şi, mai ales, o mîndră casă de cultură, situată chiar vizavi de Primărie, cu bustul lui Eminescu în faţă. Cam aşa sună o primă descriere a comunei, nu din manualul de geografie local, ci din gura primarului Marin Brînzoi, care se pregăteşte să schimbe comuna în oraş. Nu imediat şi nici de capul lui, ci în urma unui referendum, ţinînd cont şi de avantajele ce ar putea ieşi de aici: s-ar putea face un liceu, un spital, ba chiar o facultate, iar "atenţia conducerii superioare" (formula, evident, îi aparţine domnului primar) ar fi îndreptată mai mult spre Bragadiru; care, de altfel, în accepţia aceleiaşi autorităţi locale, este, după Otopeni, cam a doua, a treia comună la intrarea în Bucureşti. Dacă tonul de broşură turistică e prea pronunţat şi primarul pare un lăudăros, la o a doua privire nu e, totuşi, chiar aşa: dl Brînzoi se dovedeşte conştient şi de problemele comunei. Punctul nevralgic a fost atins cînd am adus vorba de agricultură: primarul, inginer agronom şi multă vreme şef de IAS şi preşedinte de CAP, ne spune că, acum, "au pătruns în agricultură ciulinii Bărăganului şi pustiul Saharei", din cauza bazei materiale foarte slabe - adică, nu au cetăţenii cu ce să-şi lucreze pămîntul. Pe lîngă asta, investiţiile în agricultură sînt foarte mici, legislaţia în domeniu - nesemnificativă. "La ora actuală, în comună sînt doar cîteva hectare cultivate cu grîu, cîteva cu legume. Restul le mănîncă oile cetăţenilor. Practic, nu se produce nimic", conchide primarul. O altă problemă gr