(PNL Cerveni, PD)
Scandalul Laura Andreşan Vedeţi, în România, lucrurile bune răzbat mai greu, eu am avut o activitate parlamentară, iniţiative legislative, iar lucrurile de scandal penetrează mai uşor, probabil de aceea vi se pare că de mine s-a auzit mai mult cu ocazia acelui eveniment. Eu cred că evoluţia mea personală şi a personajului respectiv vorbesc de la sine despre ce anume s-a petrecut atunci. Din parlamentar, candidat la primărie de sector Văzînd acţiunea şi activitatea primarului general Traian Băsescu în administraţia locală, ca vicepreşedinte al PD am hotărît să fac echipă cu el, cu consiliul general, cu primarii de sectoare, cu consiliile de sectoare, să le arătăm ce înseamnă acţiune în administraţia locală. Pe de altă parte, consider, după două mandate de parlamentar, că pînă a intra în contact cu legile ce le dai în Parlament, ca cetăţean, în primul rînd te loveşti de administraţie publică. Puterea Sincer, nu. În Parlament, cînd există o majoritate parlamentară, de regulă se vine cu proiectul de lege de la Guvern, iar majoritatea parlamentară îl votează fără să discute prea mult. Dacă eşti în opoziţie, orice amendament ai face, de bun-simţ, nu-ţi este acceptat fiindcă vine de la opoziţie. Asta-i realitatea la nivelul plenului. Acest lucru se regăseşte la nivelul comisiilor, unde se respectă acelaşi algoritm. Politica Toate relele în politică pornesc de la relele din interiorul partidelor politice. Atîta timp cît oamenii sînt promovaţi pe alte criterii decît cele de performanţă, de competitivitate, profesionalism, rezultatul proiectat în acţiunea publică este dezastruos. Cultura politică a lui Negoiţă La revoluţie aveam 26-27 de ani, eram un tînăr plin de speranţe, un om de bună-credinţă, un om care dorea să contribuie la mersul spre bine al treburilor din această ţară. De revoluţie eram la Inter şi mirosea extraordinar a crimă. De cînd s