* Cazul Furtwängler / Taking Sides (Germania-Franţa-Marea Britanie-Austria, 2001), de István Szabó. Nici dacă s-ar fi vrut ca filmul lui István Szabó să ruleze la Bucureşti cu sala goală, nu s-ar fi acţionat cu atîta hotărîre în acest sens. În primul rînd, a fost expediat la Hollywood Multiplex - acel cunoscut loc de întîlnire al melomanilor. Apoi, admiţînd că unii spectatori, veniţi la Multiplex ca să se distreze, ar ezita între Cazul Furtwängler şi Scooby-Doo 2: Monştrii dezlănţuiţi, mai e şi problema titlului: "Daţi-mi două bilete la Cazul Frrt... Fff... Ffuu... mai bine daţi-mi la Troia". Asta în condiţiile în care Taking Sides, piesa lui Ronald Harwood care stă la baza filmului, se juca nu demult la Teatrul Naţional, sub un titlu mult mai provocator şi uşor de pronunţat - De partea cui eşti?. Adusă pe ecran, piesa lui Harwood - despre anchetarea dirijorului Wilhelm Furtwängler, acuzat de complicitate cu naziştii - rămîne în mare măsură o piesă de teatru. Momentele cele mai puţin convingătoare sînt acelea în care Szabó îşi scoate personajele la aer - pe malul lacului, pe lac, la pădure -, într-un efort de a arăta că filmul nu e complet dependent de text. Textul însuşi are mici probleme - tirade care pot zgîria urechea spectatorului de film, un moment în care confruntarea de principii dintre Furtwängler şi maiorul american însărcinat cu ancheta este reluată de două personaje secundare - secretara nemţoaică şi asistentul american al maiorului -, luptători de categoria pană. Dar meciul greilor e formidabil. Ca apariţie, maiorul (Harvey Keitel) hotărît să distrugă răul care, în 1946, supravieţuieşte printre ruinele Berlinului poate aminti de maiorul (de astă dată britanic - Trevor Howard) care încerca să ţină sub control răul de sub ruinele Vienei, în Al treilea om (1949): mustăcioara, simţul datoriei, umbra unei nemulţumiri intime. Dar Keitel e mult mai fioro