Dulcele targ al Iesilor
Sa nu faci ce face popa !
Plagiatul nu face ravagii doar printre laici, ci si in randurile fetelor bisericesti. Lucru nu tocmai de mirare, daca ne gandim cat de solida este traditia lui printre clericii evului de mijloc (Mathieu de Westminster il copie pe Mathieu Paris, care il jefuieste pe Roger de Wendoves etc.) , pare-se ca cei mai asidui preschimbatori ai preceptului biblic "Cere si ti se va da!" in mult mai eficientul "Ia si vei avea!"
Daca jaful mirean si jaful slujitorilor Domnului reprezinta, in esenta, variante ale unuia si aceluiasi pacat, o deosebire exista totusi si ea priveste circulatia informatiilor asupra-le. Savarsit de un laic, plagiatul e aproape imediat adus la cunostinta opiniei publice, avand toate sansele sa devina, in ziare, o stire de prima pagina. Plagiatul unui calugar, simplu preot sau inalt ierarh, in schimb, nu se bucura de o similara publicitate. Institutia bisericii vegheaza ca informatiile despre el sa nu razbata in lumea mireana, incercand sa-i pastreze regimul rufelor spalate exclusiv in familie. Ceea ce, fireste, nu e decat o simpla iluzie, conform legii nescrise care spune ca orice informatie cunoscuta de cel putin doua persoane este, de fapt, publica.
Pentru a nu fi banuit de aplecare spre teoretizarea goala, iata cateva exemple de data relativ recenta.
"Dobrogea, vatra a crestinismului romanesc" de dr. Ion Bitoleanu si pr. Nechita Runcan, ultimul fiind lector la Facultatea de teologie din Constanta, e plagiata pe trei sferturi din "Istoria bisericii ortodoxe romane" de pr. prof. dr. Mircea Pacurariu si dupa studiile lui Ene Braniste si Ioan Ranureanu cuprinse in volumul "De la Dunare la mare".
Manualul de Istoria bisericii romane de pr. Ioan Vicovan, de la Facultatea de teologie din Iasi este un rezumat fidel al tratatului aceluiasi Mircea Pacura
