Într-un mai vechi anunţ din ziar, o poetă locală se mîndrea cu satul ei, evident, în versuri. Voi încerca să fac şi eu acelaşi lucru referitor la cartierul meu, dar mult mai modest şi mai descriptiv. Cînd m-am mutat în zona de blocuri noi de pe lîngă hala Traian, nu era nimic pe acolo. Nimic comercial, vreau să spun. Doar oameni, şi blocuri, şi o hală în derivă. Nu mai ştiu cînd a apărut Magazinul din colţ. Nu avea nici o calitate anume, în afară de faptul că era non-stop. Produsele erau mediocre, vînzătorii nepoliticoşi, nu ştiau nici să dea pungi gratis. Treptat, lucrurile au mai evoluat, vînzătorii dau pungi şi la pîine, şi există produse de marcă, rar expirate. Ba chiar magazinul a devenit, pe-nnoptat, locul de întîlnire al lumii interlope locale (de care cartierul nu duce lipsă) - ce se amestecă, firesc, cu cea cu aspiraţii mic-burgheze ale oamenilor de firmă de prin blocuri. Alte tradiţionale şi necesare puncte de atracţie ale zonei erau Farmacia dnei Epure (cred că aşa o cheamă) şi Poşta. Cea dintîi era ascunsă pe nişte străduţe întortocheate în spatele poştei. Nostimă era îmbîrligătura de săgeţi ce ducea la farmacie, asemănătoare unui joc cu semne, ascunzători şi echipe, din copilărie. Acolo nu se preparau soluţii şi nu se găseau, mai niciodată, exact medicamentele pe care le căutai. La poştă era mereu coadă, fiind cartier sărac, unde toţi au nevoie de pensii şi alocaţii. Acum lucrurile s-au schimbat, dacă nu radical, măcar pe ici, pe colo. A apărut, cum am mai scris, un Mega Image chiar în Hala Traian. Aşa cum ne-au prevenit,

deja, teoreticienii economiei în numărul despre clasa mijlocie, consumul e aducător de progres: în jurul supermarketului au răsărit multe din acele servicii care fac dintr-un cartier un loc civilizat: o bancă, o farmacie cu optică, un magazin de mobile, un altul de pantofi de lux şi unul de decoraţiuni interioare. Explicaţi