Joia trecută, DJ Sasha a mixat pentru prima dată în Bucureşti. Într-un top alcătuit pe baza voturilor clubber-ilor din toate ţările, Sasha ocupă poziţia a doua după Olandezul Zburător - DJ Tiesto. Acesta din urmă a mixat în premieră în România în noiembrie anul trecut. Experienţele de club cu numerele unu şi doi mondiale m-au convins să respect cu sfinţenie o regulă de bună folosire a clubbing-ului: la DJ-ul lăudat să nu-ţi cumperi bilet. Ceea ce-nseamnă că ori îmi aranjez prezenţa pe o listă de invitaţi, ori îmi găsesc ceva mai bun de făcut în seara cu pricina. Cei cu bilet (4-600.000 la Tiesto, 5-700.000 la Sasha) riscă să se trezească în tragicomedia în care, după vorba unui prieten, plîngi după banii daţi şi rîzi de ceilalţi care intră. Ambele experienţe s-au dovedit dezamăgitoare, nu în sensul că s-a mixat prost, ci că s-a mixat blazat şi într-un oarecare dispreţ faţă de un public aparent dispus să înghită orice. Impresie greşită, întrucît şi cel mai neatent observator a putut vedea că cel puţin jumătate din public şi-a petrecut timpul pe margine sau în barul alăturat. Nu vreau să spun că Sasha sau Tiesto s-au prostit peste noapte, nici că standardele bucureştenilor au ajuns mai ridicate decît ale restului lumii. Cred că explicaţia stă în modul în care organizatorii prezintă publicul românesc DJ-ului pe care îl invită. Şi că o fac fără măcar să-şi propună aşa ceva, preocupaţi excesiv de publicitatea care vinde DJ-ul publicului. Pe lîngă obişnuitele postere care au împînzit centrul oraşului

şi reclamele în revistele de informaţie de divertisment, evenimentul Sasha a avut parte de reclamă de-o pagină în reviste scumpe de lifestyle, spot-uri la radio şi chiar două emisiuni dedicate la o importantă televiziune muzicală. Fără să vrea, organizatorii au acreditat ideea că publicul românesc are nevoie să i se spună silabilisit: poa-te nu ştiţi ci-ne e Sa-sh