Publicitatea este spaţiul imaginar al aproape tuturor posibilităţilor. Mi-e greu să îmi închipui un altul în care basmul şi cifrele exacte, de exemplu, să se poată întîlni cu aceeaşi dezinvoltură. E un imaginar care va crea istorie, o artă mutantă. Prin urmare, dacă lucrurile tot trebuie să stea aşa, generaţiile viitoare merită şansa unei mutaţii genetice care să înceapă cu rafinamentul. Ce-ar fi să renunţăm, pentru început, la ciorba de burtă? Nimic mai odios decît o cisternă (de ce nu un ocean, un cosmos întreg?) de ciorbă primordială, un pericol public mobil gata să se reverse oricînd peste oamenii cumsecade şi idiosincrazici din tată în fiu. Dante ar fi trebuit să se gîndească la asta cînd a descris infernul, însă probabil că nu i-a dat prin cap să facă o călătorie documentară prin locurile din care ne tragem extazele şi coşmarurile. Chiar şi cu un detergent ca Dero, naţional şi patriotic şi capabil să scoată 99 din cele mai frecvente pete de ciorbă de burtă din genele noastre, eu zic că 1% tot o să ne dăm în petic. Cînd nu sîntem naţionali, sîntem de basm. Ca în reclama cu albul generalizat, de la cel al textilelor, pereţilor etc. pînă la albul laptelui sau al ultimei leucocite din sîngele protagoniştilor figuranţi în nemuritoarea poveste cu bunicul recuperat din mina de cărbuni şi returnat via mail moştenitorilor de drept, proprietari ai paradisului vizual mai sus menţionat. Fireşte, şi aici păcatele carbonifere şi rufele familiei se spală tot cu cele 99 procente de precizie ale modestului şi miraculosului detergent de descendenţă tracică Dero. Mă gîndesc că, probabil, ne lipseşte o emisiune specializată, de difuzare a reclamelor publicitare pentru bunici şi copii, la o oră accesibilă şi neinterzisă de CNA minorilor de peste 18 ani în loc de legendara Noapte bună, copii!, prea clasică atît pentru generaţiile noi, cît şi pentru cele foarte vechi. În fine,