Dilema veche şi Avantaje au lansat de curînd, la Librăria Cărtureşti, volumul Într-o lumină orbitoare de Tita Chiper, apărut la Editura Curtea Veche. În cuprinsul lui se află o mică parte din interviurile publicate de Tita Chiper în cele două reviste, în ultimii săi ani de viaţă. Cele trei secţiuni ale cărţii încearcă să reconstituie preocuparea ei de a "povesti", prin intermediul celor intervievaţi, epocile prin care a trecut România secolului al XX-lea. Alaltăieri grupează interviuri cu oameni care au mai apucat perioada interbelică şi refac, din amintiri, normalitatea de atunci. Ieri conţine istorii trăite sub comunism şi rememorate în detaliile lor dramatice, absurde sau amuzante. Azi este o radiografie a societăţii de după 1989, cu întrebările şi dilemele ei. Volumul se încheie cu un interviu inedit în care cea întrebată este Tita Chiper: colegii noştri Iaromira Popovici şi Eugen Istodor au reuşit - lucru rar - s-o determine să vorbească despre ea însăşi şi despre talentul de a lua interviuri. În loc de prezentare, reproducem în continuare prefaţa volumului.
Mărturisesc stingherit că, la începuturile Dilemei, cînd Radu Cosaşu şi Zigu Ornea mi-au propus să o aducem în redacţie pe Tita Chiper, nu ştiam despre ea nimic. Am acceptat, totuşi, fără ezitare, pentru că acordam celor doi un credit masiv. Îmi amintesc că, încă de la primele ei apariţii la şedinţele gazetei, Tita m-a frapat prin aerul ei nesigur, tatonant, aproape sfios. Ai fi zis că ai de-a face cu un debutant, cu cineva care s-a decis, în ceasul maturităţii tîrzii, să încerce o meserie nouă. Ulterior, după ce aflasem despre ea mai multe şi învăţasem s-o preţuiesc cu o afecţiune vie, sfiala ei iniţială mi s-a părut miraculoasă. La cît era de talentată, ar fi putut avea pasul mai apăsat şi gestul mai autoritar. Nu era cazul. Tita se bucura, juvenil, de reuşitele ei, dar era incapabilă să interi
