Una dintre frumoasele poveri ce mi-au revenit o viata-ntreaga au constituit-o alocutiunile. Aveam, n-aveam chef, aveam, n-aveam habar, primeam ordin sa fac un cuvant, un punctaj, o alocutiune. Acest mod de a te adresa publicului m-a exasperat de tinerel. N-am putut suferi indivizii care veneau si citeau (abia reusiau) ce le-au scris altii. (Nu este de condamnat, ci, dimpotriva! Sunt unele asemenea texte care chiar trebuie facute de specialisti si au valoare mai mare daca sunt citite de VIP-uri! Plus ca, vorba ceea, ce mie nu-mi place poate sa placa altcuiva!). Pentru a-mi exprima dezacordul cu asemenea practici, am procedat nastrusnic si iresponsabil, inlocuind acele fituici cu foi albe sau “ratacindu-le”, am masluit textele si-am produs, astfel, “razboaie mondiale limitate”, cum am descris intr-o carte de amintiri ale teroristului ce sunt. Recent am primit sarcina sa fac o alocutiune pentru un secretar de stat. Nici o indicatie despre continut. “Sa fie calda, sobra, mobilizatoare...stii tu!”. Singurele indicatii de regie. Asa am facut si... a venit ziua “Z”. Cel asteptat a trimis un inlocuitor, iar eu am devenit la randu-mi un inlocuitor al unui sef. Mai mult, trebuia sa iau si cuvantul. Ce-am facut? Am mers la microfon si am spus aproape tot ce scrisesem pentru reprezentantul esalonului superior. Am fost aplaudat, au mai vorbit (citit) vreo cativa si a venit la microfon sa incheie inlocuitorul secretarului de stat. Rumoare, spaima, bombaneli. Marele VIP citea ceea ce rostisem eu cu cateva minute inainte! S-au declansat anchete, am fost luat la refec. Am negat tot, mai ales ca vorbisem liber, iar verba, conform dictonului, volant! De aceea am scris aici caci acelasi proverb spune ca scripta manent. Una dintre frumoasele poveri ce mi-au revenit o viata-ntreaga au constituit-o alocutiunile. Aveam, n-aveam chef, aveam, n-aveam habar, primeam ordin sa fac un cuvant, un