Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadrele medicale de la "Socola" fumeaza pe rupte

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 29 mai 2004 ·

Cei mai inraiti fumatori din rindul cadrelor medicale din sase spitale iesene se gasesc la Spitalul Universitar de Psihiatrie "Socola", iar cei mai putini la Maternitatea "Cuza Voda". Acesta este rezultatul unui studiu efectuat de sociologul Clementa Vartolomei, cercetator stiintific la Institutul de Sanatate Publica Iasi. Potrivit studiului, dat publicitatii ieri, pentru marcarea zilei de 31 mai ca Ziua Mondiala Fara Fumat, se arata ca la Spitalul "Socola" 87% dintre asistentele si medicii chestionati sint fumatori, iar numai 13% sint nefumatori, in timp ce la Maternitatea "Cuza Voda" 84% sint nefumatori si numai 16% fumatori. Un rezultat neasteptat este cel de la Spitalul de Copii "Sf. Maria", unde cadrele medicale care fumeaza sint in procent mai mare decit cele nefumatoare. In spitale cum ar fi "Neurochirurgie", "Recuperare" sau "Sf. Spiridon", proportiile fumatorilor sint mult mai mici: 31%, 30%, respectiv 19 %. In ce priveste situatia generala din cele sase spitale privind fumatul in rindul cadrelor medicale, studiul releva ca 39,9% dintre medici si 32% dintre asistentii medicali sint fumatori. "Interesante au fost raspunsurile celor chestionati privind factorul de risc. Desi un procent de 49,8% considerau ca fumatul este foarte nociv sanatatii, am avut insa si un procent de 40% care considerau ca este un risc nesemnificativ", a spus Clementa Vartolomei. Mai mult, 37,7% dintre cadrele medicale chestionate au raspuns ca influenta obiceiului lor de a fuma asupra pacientilor pe care ii ingrijesc este foarte mica. In schimb, la capitolul participarii cadrelor medicale la promovarea campaniilor antifumat, cei mai dispusi medici si asistenti s-au aratat a fi cei de la Spitalul de Copii, iar cei mai putin dispusi s-au aratat medicii si asistentele de la Spitalul "Sf. Spiridon". (Carmen MAFTEI) Cei mai inraiti fumatori din rindul cadrelor medicale din sase spitale iese

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum o ora
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

Cod galben de descărcări electrice, vânt puternic și grindină în cea mai mare parte a Moldovei și în nordul Munteniei

Ziare.com acum 24 minute
Meteorologii anunţă sâmbătă, 8 iunie, instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă, 8 iunie, fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iu

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 2 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Prognoză specială pentru Capitală. Bucureştiul ia foc în zilele următoare / Vremea devine caniculară, cu temperaturi de 35 de grade

Mediafax acum 46 minute
ANM a emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. Sâmbătă vremea este călduroasă, iar în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Duminică şi lun

Trei dintre victime exploziei de la Botșani sunt internate la terapie intensivă și au nevoie de intervenţii chirurgicale

G4Media acum o ora
Trei persoane, victime ale exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt internate la secţia de terapie intensivă de la Clinica de Chirurgie Plastică şi Arşi din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi şi au nevoie de intervenţii c

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum 17 minute
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Statistica nu minte. 0-0 cu Liechtenstein e cel mai slab rezultat din istoria națioalei României

Adevarul acum 45 minute
România nu a reușit decât remiză pe teren propriu cu Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară pe Stadionul Steaua, în ultimul meci de pregătire înainte de debutul la Euro 2024. A fost un nou rezultat modest al tricolorilor, după ce în meciul Bulgaria n

Doi tineri răniţi după un accident pe autostrada A1, în Timiş

Press Alert acum 40 minute
Foto: Arhivă Un şofer a pierdut controlul maşinii pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, şi s-a ciocnit de o autoutilitară. În urma impactului bărbatul de la volanul maşinii şi o pasageră tânără au fost răniţi şi transportaţi la spital. „Un tân

Președintele SUA Joe Biden continuă prima sa vizită de stat în Franța după ceremonia debarcării în Normandia

Ziare.com acum 53 minute
După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă, 8 iunie, prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a r

Astronautul misiunii Apollo 8, William Anders, cel care a realizat fotografia „Răsăritul Pământului”, a murit într-un accident de avion

HotNews acum o ora
Generalul-maior în retragere William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8 şi care a făcut celebra fotografie „Răsăritul Pământului”- făcută de pe orbita Lunii - a murit vineri, când avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în ape

Vremea

București
acum

29°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

28°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°