Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In jur de doua mii de inscrisi la concursul national unic

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 31 mai 2004 ·

•Acestora le stau la dispozitie circa 1.900 de posturi complete, dintre care doar o treime sunt titularizabile

La concursul national unic de pe 15 iulie, de ocupare a posturilor didactice vacante din invatamantul preuniversitar, vor participa ceva mai mult doua mii de candidati, care si-au depus pana vineri dosarele de inscriere la Inspectoratul Scolar Judetean Iasi (ISJ). Acestora le stau la dispozitie in jur de 1.900 de posturi, dintre care doar o treime, mai exact 667, sunt titularizabile, altele circa 1.300 fiind netitularizabile. In privinta concurentei, situatia este comparabila cu cea de anul trecut, cand la concursul national unic au fost scoase in jur de 2.500 de posturi, pe care au concurat aproape 2.900 de candidati. Daca, pe ansamblu, concurenta nu este dintre cele mai nelinistitoare, distributia intre mediul urban si cel rural a posturilor complete scoase la concurs nu este in masura sa-i bucure pe cei interesati sa-si continue sau sa-si inceapa o cariera didactica. Astfel, doar circa 850 de posturi sunt disponibile in mediul urban, restul fiind vacante in scoli de la sate. Mai mult, dintre cele 667 de posturi titularizabile, doar 160 sunt la unitati de invatamant din mediul urban. Dupa concursul national unic de pe 15 iulie, la care vor trebui sa participe atat candidatii la titularizare, cat si cei la suplinire si detasare, pe 26 iulie va avea loc o prima repartizare computerizata pe posturile titularizabile, la care vor fi luati in calcul candidatii care au luat cel putin nota 7 la concurs. Imediat, pe 28 iulie, este programata repartizarea computerizata a candidatilor din alte judete care au luat peste 7. Pe 31 iulie va avea loc o a treia repartizare, a candidatilor care au luat peste 5 la concurs si care solicita detasare pe unul dintre posturile neocupate. Repartizarea computerizata a candidatilor la suplinire este programata pen

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

SuperLiga: Atacantul Andrei Ivan pleacă de la Universitatea Craiova

HotNews acum 33 minute
Universitatea Craiova şi atacantul Andrei Ivan au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale, scrie News.ro. Cariera lui Andrei se confundă cu ceea ce înseamnă Ştiinţa Craiova, echipa la care a visat dintotdeauna să joace. El a reuşi

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°