In contextul actualei reforme a invatamantul superior romanesc, iesenii, in special studenti si cadre didactice universitare, interesati sa ia contact cu o experienta straina in domeniu sunt asteptati maine, de la ora 18.00, la Centrul Cultural German, la o conferinta despre felul in care decurge aceasta reforma in Germania. Este vorba de o conferinta pe tema "Evolutii recente in structura invatamantului superior din fosta Republica Federala Germana", sustinuta de Horst Sund. Profesor universitar la Universitatea din Konstanz (Germania), Horst Sund este doctor honoris causa al Universitatii "Al. I. Cuza", fructuoasa colaborare dintre cele doua institutii de invatamant superior avand deja o traditie de zece ani. De altfel, in virtutea acestei colaborari, in acest an municipiul Iasi a fost sarbatorit in cadrul Zilelor Universitatii din Konstanz, dupa cum, la toamna, universitatea germana va fi sarbatorita in cadrul Zilelor Universitatii "Al. I. Cuza". Manifestarea este organizata de Societatea Culturala Romano - Germana si Clubul Humboldt.
(D.P.)
In contextul actualei reforme a invatamantul superior romanesc, iesenii, in special studenti si cadre didactice universitare, interesati sa ia contact cu o experienta straina in domeniu sunt asteptati maine, de la ora 18.00, la Centrul Cultural German, la o conferinta despre felul in care decurge aceasta reforma in Germania. Este vorba de o conferinta pe tema "Evolutii recente in structura invatamantului superior din fosta Republica Federala Germana", sustinuta de Horst Sund. Profesor universitar la Universitatea din Konstanz (Germania), Horst Sund este doctor honoris causa al Universitatii "Al. I. Cuza", fructuoasa colaborare dintre cele doua institutii de invatamant superior avand deja o traditie de zece ani. De altfel, in virtutea acestei colaborari, in acest an municipiul Iasi a fost sarbatorit in cadrul