Intamplari adevarate si... nepedepsite. Suntem, de multe ori, martorii unor intamplari cumplite, legate de animale, alteori nu vedem, dar ni se povestesc lucruri pe care oamenii le spun dintr-un simt civic, din dorinta de a nu se mai intampla. Dar, desi ar trebui sa reactionam, sa ne exprimam public...

Intamplari adevarate si... nepedepsite

Suntem, de multe ori, martorii unor intamplari cumplite, legate de animale, alteori nu vedem, dar ni se povestesc lucruri pe care oamenii le spun dintr-un simt civic, din dorinta de a nu se mai intampla. Dar, desi ar trebui sa reactionam, sa ne exprimam public dezaprobarea, tacem. Lasitate? Refuzul violentei, pentru a ne pastra linistea interioara? Cert este ca, de la o vreme, se asterne un lintoliu de liniste grea asupra suferintei celui mai bun si mai vechi prieten al omului: cainele. Nu mai reactionam! Oare de ce? Cu ani in urma, romanii ieseau in strada atunci cand se omorau cainii sau se torturau. Acum, rareori apare o stire scurta in presa, dupa care nu mai urmeaza absolut nimic.

Am sa va relatez doua intamplari traite "in direct" si va rog mult sa reflectati si, eventual, sa va exprimati si parerea in scris, intrucat "Formula As" este singura publicatie care s-a ocupat in mod constant de soarta animalelor aflate in suferinta.

Era sfarsit de octombrie, o zi frumoasa de toamna, si plecam la Cernica sa-i duc mancare lui Print, un caine salvat de un om milostiv. (Din pacate, ca in majoritatea cazurilor, acolo unde e mila multa sunt bani putini.) La intrarea in satul Cernica, ochilor li se ofera un spectacol oribil - o groapa de gunoi, care de fapt nu este o groapa, ci o intindere mare de pamant, ocupata de mii de resturi menajere, sticle de plastic si hartii. Iar printre gunoaie misuna zeci de caini, mirosind saracii, plini de speranta, ambalajele goale, in care nu era nimic pentru ei. Un pui de