Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campanie antidrog in scolile iesene

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 31 mai 2004 ·

•Politistii din Compartimentul Prevenire, din cadrul Inspectoratului Politiei Judetului Iasi, continua campania antidrog prin discutii cu elevii din scolile si liceele iesene

In cursul saptamanii trecute, politistii de la Compartimentul Prevenire, din cadrul Inspectoratului Politiei Judetului Iasi, au stat de vorba cu elevii din cateva licee. Cu ocazia acestor intruniri, oamenii legii le-au prezentat tinerilor riscurile pe care acestia si le asuma in cazul in care consuma substantele interzise. Ca orice persoana curioasa, elevii de la Grupurile Scolare "Anghel Saligni" si Nicolina le-au cerut oamenilor legii sa le explice cum se manifesta sevrajul si la cate zile dupa ce au fost consumate drogurile apare fenomenul de dependenta. "Din discutiile pe care le-am purtat cu elevii, mi-am dat seama ca acestia sunt interesati sa acumuleze cat mai multe informatii despre riscurile pe care tinerii si le asuma atunci cand ajung sa consume droguri. Sunt convins, totusi, ca in urma discutiilor libere care au avut loc, tinerii nu vor ajunge sa faca acest lucru", a declarat subcomisarul Cornel Petrea, din cadrul Compartimentului Prevenire. Pentru ca informatiile referitoare la pericolul consumului de droguri sa fie cat mai lamuritoare, elevii de la cele doua unitati scolare au vizionat si doua filme, in care au fost prezentate diferite informatii referitoare la intrebarile puse de elevi. Astfel, prin intermediul filmelor, tinerii au aflat ca sevrajul apare in momentul in care individul nu mai consuma drogul, si ca reactiile organismului sunt cat se poate de diferite. Mai precis, dependentul de droguri poate sa aiba pierderi de memorie, sa fie dezorientat si sa prezinte dureri musculare. Campania demarata de politisti referitoare la combaterea consumului de droguri a aparut in urma unui sondaj de opinie, care a aratat faptul ca tineri cu varste cuprinse intre 14 s

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 54 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 40 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 40 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°