- Ş i de ce vrei să mergi la X? - o întreabă colegul meu pe studenta ce candida pentru o bursă Socrates. - Păi, am auzit că este o universitate comunistă (era în Franţa...), că acolo lumea mai crede în comunism, are idei comuniste, iar eu aş vrea să lucrez pentru licenţă pe comunism. Şi vine un al doilea candidat. - Dar tu de ce vrei să mergi la Z? - vine, inevitabil, întrebarea. - Licenţa mea va fi despre comunism şi am înţeles că acolo mai sînt comunişti... (era în Italia, de data aceasta). Şi cam aşa au continuat lucrurile şi cu următorii candidaţi. Motivaţia aceasta pare să se fi conturat în ultima vreme, căci nu îmi aduc aminte să o fi auzit în anii precedenţi. Iar această curiozitate - însoţită totuşi, am impresia, de o anumită modă academică - nu putea să fie satisfăcută, se pare, decît în rezervaţiile de comunişti - un fel de zoo-com, ca să spun aşa - ale unor universităţi "de stînga" din Franţa şi Italia. Oare cum o arăta în mintea acestor copii care nu prea au apucat epoca de aur, mă întrebam eu, acest animal ciudat, "comunistul"? * Parcul lui Dinel Staicu, de lîngă Craiova, este fascinant! Nu prezenţa, pusă în scenă cu veneraţie, a cuplului Ceauşescu este cea mai importantă, ci acest Babel al memoriei în care Vlad Ţepeş, Antonescu şi Ceauşescu convieţuiesc cu o maşină veche de poliţie, cu "Parcul Maicii Domnului" în care se plimbă căprioare printre manechine de călugăriţe, în care "capela" soţilor Ceauşescu are o frescă reprezentînd executarea celor doi şi o alta a Cinei cea de taină, pe plafon, totul păzit la intrare de o statuie "greacă" şi o inscripţie de lemn pirogravat prin care poporul cere iertare cuplului executat în numele poporului. Şi totul în parcul unui hotel ce se vrea de cinci stele şi în jurul unei elegante piscine. Toate aceste imagini mi-au adus aminte de un "altar familiar" din Brazilia, unde o candelă mică ardea permanent la pici