În limba engleză, cuvîntul antic, provenind de la interpretul rolurilor groteşti din teatrul roman, a ajuns să însemne o acţiune vioaie şi amuzantă, care nu poate să nu atragă atenţia celor aflaţi prin preajmă. Cum nomen est omen, nu este de mirare că lucrările de artă digitală ale lui Alexandru Antik şi Dragoş Ştefan intrigă şi amuză. Autorii au utilizat un program sofisticat de generare a formelor tridimensionale dinamice, Touch 007, oferit de compania high-tech Derivative Inc., lor datorîndu-se dimensiunea estetică: fiorul emoţional şi ironia reflexivă însufleţesc experienţa celui care se supune ritualului interactivităţii. Expunerea lucrărilor de artă digitală într-o galerie tradiţională, cu simeze, constituie, de la început, o provocare la adresa actului receptării ca ritual social. Într-o expoziţie "normală", amatorii sînt obişnuiţi să se deplaseze, fiecare în ritmul său, de la o lucrare la alta, să-şi ia, prin aproximaţii succesive, distanţa potrivită, să comenteze, în jargonul la modă, valoarea lucrărilor etc. Expunerea artei digitale contrariază aceste habitudini. În sala semiobscură se află calculatoare şi proiectoare care trimit pe pereţi imaginile de pe ecran. Acestea rămîn însă mute, în absenţa intervenţiei active a amatorului. Dacă locurile din faţa monitoarelor sînt ocupate, contemplarea pasivă a imaginilor manipulate de alţii nu spune mai nimic celui rămas, dezorientat, în picioare. Răbdarea şi învăţarea sînt de rigoare, satisfacţia vine ca recompensă a disciplinei asumate. Fiecare lucrare este un cadru, o scenă cu personaje care aşteaptă să trăiască o poveste, o poveste unică şi efemeră, care se desfăşoară în funcţie de intervenţiile privitorului, imposibil de reprodus identic. Spectatorului i se oferă, de fapt, un unicat, numai al lui, iar, dacă revine, va căpăta un altul. Cea mai simplă propunere este Piramida, o structură de elemente organi