* Blazoanele anatomiei feminine. Poeţi francezi ai Renaşterii în traducerea lui Şerban Foarţă, Editura Humanitas, 2004. Dacă m-aţi întreba repede care este cea mai iconoclastă, spectaculoasă, neaşteptată poetică a sînilor feminini, m-aş opri, fără ezitare, la Sînii lui Ramón Gómez de la Serna, unul dintre cei mai atipici avangardişti spanioli, care şi-a inventat o limbă proprie pentru a descoperi cvadratura sînului. Lumea semisferică a lui Gómez de la Serna - cu sîni debordanţi şi sîni absenţi, sîni în floare şi falşi sîni, sîni ai heruvimilor şi sîni ai catedralelor, sîni stupizi şi sîni furioşi, sîni drepţi şi sîni stîngi - începe însă şi se termină în stilistica sînului. Adulat, dar inventariat, lăudat, dar disecat, sînul îşi e suficient sieşi la gongoricul spaniol. Efigia sînului fusese decupată însă de către acesta dintr-un mai amplu blazon, care în urmă cu cîteva sute de ani făcuse deliciul unora şi atrăsese oprobriul altora. Clément Marot - poet aventuros de viţă nobilă după unii, simplu "valet de chambre" după alţii - a stat la originea acestui scandal erotic, în care poezia sa, Blazonul pieptului frumos, a fost scînteia. Trimisă în Franţa (căci poezia circula în Renaştere mai bine decît apoi) din Italia, unde neliniştitul şi extrem de talentatul Marot se refugiase şi unde avea să moară, poemul său provoacă un adevărat "corpus pentru corp" în care nu doar poeţii s-au simţit datori să intre ca într-un scenariu irezistibil. Florilegiul poetic care a rezultat a fost citit şi răscitit de generaţii întregi de francezi şi a ajuns acum în româneşte graţie maestrului absolut al omofoniilor şocante, al manierismelor ghiduşe şi al badinajului elegant, care este poetul Şerban Foarţă. Acest inegal "Turnir al Poeziei" (căci în afară de Marot, puţini sînt poeţii adevăraţi care au ridicat mănuşa) reuneşte în jurul "frumosului sîn" cîntat de Marot două tipuri de "rea