C a o măsea care doare doar din cînd în cînd, "problema" emigraţiei/imigraţiei se inflamează periodic, în constatări tragice şi previziuni apocaliptice, adesea contradictorii: cei mai buni pleacă, dar ţiganii ne strică imaginea, diaspora românească nu mai vrea să ştie nimic despre ţară, cei stabiliţi în străinătate denigrează realităţile de acasă ca să nu fie întrebaţi de ce nu se întorc ş.a.m.d. E greu de făcut ordine într-o realitate atît de fluidă, în care fiecare afirmaţie adevărată poate fi imediat contrazisă cu alta, la fel de adevărată. Oricît de dor ne-ar fi de cei plecaţi, e evident că prin ei, prin "căpşunarii" din Spania şi informaticienii de la Microsoft, ţara se integrează mai rapid în lumea civilizată decît prin legile elaborate de autorităţi. Înainte de a fi o statistică, emigraţia este o opţiune individuală, datele ne pot spune cîţi,

nu de ce, şi în nici un caz nu pot da seama despre gradul de satisfacţie al celor care au ales depărtarea de locurile natale. Nu vom putea spune adevărurile decisive despre imigranţi şi imigraţie în cîteva pagini de revistă, dar prin suprapunerea unghiurilor de analiză sperăm să fim utili celor care se gîndesc la această soluţie, o visează sau o resping. Am ales cîteva scrisori din răspunsurile primite la întrebarea adresată pe Internet: "În ce relaţii sînteţi cu consulatele României din străinătate?", cu convingerea că de această faţă îndepărtată a ţării depinde diminuarea amărăciunii compatrioţilor care şi-au schimbat locul de reşedinţă, dar nu vor să renunţe la patria lor . Magdalena BOIANGIU

C a o măsea care doare doar din cînd în cînd, "problema" emigraţiei/imigraţiei se inflamează periodic, în constatări tragice şi previziuni apocaliptice, adesea contradictorii: cei mai buni pleacă, dar ţiganii ne strică imaginea, diaspora românească nu mai vrea să ştie nimic despre ţară, cei stabiliţi în străinătate