Faţă de acum un an, cînd de-abia se lansase, TVR Cultural a evoluat, indiscutabil, foarte mult. În momentul lansării, era doar un canal în care se revărsaseră toate deşeurile TVR-ului, o umbrelă sub care îşi găsiseră un adăpost toţi refuzaţii de la televiziunea-mamă, un loc călduţ unde se aciuaseră toţi zaharisiţii (sau predispuşi la zahariseală) să-şi trăiască bătrîneţile liniştit. Sau (dacă n-am şti că exact aşa s-a întîmplat) cel puţin aşa părea privit din afară. Acum nu mai avem cunoştinţă dacă s-a primenit sau nu personalul postului, dar un lucru este cert: de ceva vreme, TVR Cultural a început să se mişte, şi o face din ce în ce mai bine. ID-ul postului (identitatea adică, cea dată de spoturile care anunţă calupurile publicitare sau diferitele secţiuni din program) nu mai este deloc prăfuit şi conferă un anumit dinamism şi unitate, unitatea este susţinută şi de seria de talk-show-uri zilnice de la ora 20, emisiunile de ştiri Jurnal Cultural nu mai sînt chiar aşa de catastrofale etc. Desigur, lucrurile sînt pe drumul cel bun, dar mai e mult de parcurs pînă să se ajungă la ceea ce ar trebui să fie. De exemplu, Jurnal Cultural nu ne mai prezintă, e adevărat, toate vernisajele pictorilor de mîna a paişpea (cu surle şi trîmbiţe, cum o făcea), nu ne mai oferă comentarii care să ne amintească de televiziunea propagandistică de dinainte de 1989, nu mai avem delicioasele ocazii să-l auzim pe Felix Totolici întrebîndu-şi, zîmbitor, invitaţii care le sînt proiectele de viitor. Dar emisiunea tot una statică a rămas, iar evenimentele culturale prezentate (care, de data aceasta, sînt, de cele mai multe ori, adevărate evenimente) sînt puse în pagină bătrîneşte, ticăit, cu discursul acela festivist-elogios-clişeizant. Oricum, total neatractiv. Prefer oricînd stilul celor de la Mezzo, unde nu există crainic şi sînt prezentate afişele evenimentelor culturale, din cînd în