Simt gust de vară, deja. E cald şi, ca orice altceva prin părţile locului, va fi şi mai şi. Îmi vine să ies cu dumneavoastră în lumi exotice, să ne scăldăm în mări de azur, să ne strîngem pe plaje neştiute să stăm de taclale, să credem că e bine. Şi să aflăm ce mai e nou prin colonii. Aţi auzit ultimele chestii din Tokelau? Undeva în inima Pacificului, la 300 de mile nord de Samoa, cam la jumătatea distanţei dintre Hawaii şi Noua Zeelandă, există acest arhipelag numit Tokelau, alcătuit din trei atoli de corali minusculi care închid în cerc subţire trei lagune de poveste. Atolii au nume, o plăcere de rostit, ia poftiţi: Atafu, Nukunonu şi Fakaofo - nu-i aşa că deja simţiţi briza pacifică? Fiecare atol e un sat, distanţa dintre atoli este de zeci de kilometri, nu există o capitală, nu există aeroport, nu există port. Este locuit de nu mai mult de 1400 de oameni, are nouă poliţişti (cîte trei pe fiecare atol) şi nu are închisoare. Singura cale de a ajunge în Tokelau este un vapor săptămînal care pleacă din Apia (capitala Samoei) şi ajunge la arhipelag după 30 de ore. Sînt doar cîteva linii telefonice şi o cafenea cu Internet, pe atolul Fakaofo. Nu există partide politice, nu există Parlament, nu există televiziune. Solul este atît de nefertil, încît în afară de cocotieri şi, în zonele ceva mai favorabile, bananieri, nu creşte decît iarba. Oamenii practică un fel de agricultură de subzistenţă şi ies la pescuit. Pentru antropologi locul e interesant din cale afară, fie şi pentru că tokelauienii, ca să le zic aşa, au un sistem de numărare absolut original cînd vine vorba despre peşti. Tonul se numără altfel decît se numără caracatiţa, care se numără altfel decît rechinul. Şi toate se numără diferit de felul în care numărăm noi, în lumea largă. Vă întrebaţi, desigur, cum şi din ce trăiesc tokelauienii. Ceva pescuit şi ajutor anual din Noua Zeelandă. Nu doar de la fam