A semnala importanţa Marelui Cod (biblic) în cultura popoarelor europene pare la fel de uşor ca şi a recunoaşte că, pe un cer nocturn, luna rămîne mereu astrul cel mai vizibil. Simplu spus, nimic din gîndirea, artele şi imaginarul Europei nu e străin de Biblie: pînă şi patrimoniul greco-roman (precreştin) a fost remodelat în matricea Revelaţiei. Oricare naţiune de pe vechiul continent şi-a conturat identitatea în ambianţa Scripturilor. Limba literară, primele forme de educaţie, tezaurul paremiologic, etica socială şi familială, doctrinele politice, sistemele de guvernare sau structurile vieţii cotidiene au fost fiecare - în diferite moduri şi măsuri - întipărite cu sigiliul Cuvîntului divin. Am primit şi noi Biblia, după cum s-a nimerit. Textul sacru a impregnat viaţa liturgică, omiletica, iconografia cultă sau vernaculară, a cucerit teritoriul primei literaturi naţionale, s-a instalat în proverbe şi colinde, a migrat - dimpreună cu bagajul său de metafore, eroi şi naraţiuni exemplare - în mentalitatea colectivă a fiecărei epoci româneşti. Chiar şi pe vremea dictaturii comuniste, Biblia ("hazlie" pentru oficialităţi, dar la fel de necesară ca oricînd pentru oamenii încă normali) şi-a păstrat locul de căpătîi. Neo-protestanţii o distribuiau gratuit. Ortodocşii o puteau cumpăra, neobservaţi, din librăriile bisericeşti. Din nefericire, logodna mistică dintre europeni şi Cartea Cărţilor s-a ofilit de cînd televiziunea s-a postat ca nou viţel de aur. Ar fi, desigur, greşit să acuzăm de acest divorţ televiziunea ca atare. Secularizarea (care stă îndărătul exploziei media) nu a avut nici măcar onestitatea de a "desacraliza" Biblia: a hotărît să o scoată, pur şi simplu, din circuit. Acum, europenii (din Est, ca şi din Vest) sînt democratic ignoranţi în materie. Amnezia îi separă de creaţia tuturor generaţiilor trecute. Nu mai pot descifra corect istoria artei şi a filozofie