Vineri seara, la Sala Palatului a fost Spectacol. O ceata de indivizi trecuti de prima tinerete isi faceau de cap, in cel mai artistic mod cu putinta, intr-un concert pe care romanii l-au asteptat de Vineri seara, la Sala Palatului a fost Spectacol. O ceata de indivizi trecuti de prima tinerete isi faceau de cap, in cel mai artistic mod cu putinta, intr-un concert pe care romanii l-au asteptat de zece ani. De cand Jethro Tull, adica Ian Anderson si "gasca" lui muzicala au cantat in Bucuresti. O mana de oameni, fara prea multe artificii tehnice, dar prevazuti cu talent si entuziasm din belsug, au dat publicului senzatia ca se afla la o sarbatoare in toata regula. Acesti menestreli, care au in spate o cariera de aproape patru decenii, ar fi putut, la fel de bine, sa innobileze petrecerea vreunui cap incoronat. Iar Ian Anderson e la fel de potrivit in rol de bufon la curtea regelui si in cel de cavaler care se lupta cu balaurul deghizat in flaut. Muzica elaborata, cu sunet plin, rotund, potrivita pentru coloana sonora a "Stapanului Inelelor" sau a "Nemuritorului", iata specialitatea acasei Jethro Tull. Energie parca fara sfarsit, influente etno prelucrate cu maiestrie (nu bascalie, ca prin partile noastre), versuri cu miez si bucuria imensa a intalnirii cu fanii au intregit un recital exceptional. Degeaba glumeau unii pe seama "pensionarilor" de la Jethro Tull, Anderson s-a dovedit a fi mai in forma si decat unii dintre spectatori. "Sa nu va agit prea tare, ca dauneaza, la varsta voastra", glumea solistul cu cei din sala, care i-ar fi putut fi chiar nepoti. Umorul l-a insotit pana la ultimele acorduri. N-au scapat de zeflemeaua marca Anderson nici propriii colegi de trupa si nici tinta preferata a hatrilor de pretutindeni, presedintele SUA. Dupa ce si-a prezentat unul dintre tehnicieni, venit tocmai din Los Angeles, solistul l-a cainat ca e departe de casa si, mai ale