Jurnalistul si abominabilul
Cum poti sa scrii despre oroare? Cum poti sa fixezi in memorie ceea ce aducerea aminte refuza sa pastreze? Raul, durerea, moartea, pe scurt inumanul – cum poate fi el pastrat in proximitate fara sa te contaminezi ireversibil? Si totusi, sint oameni pentru care acest gen de exercitiu al memoriei inseamna foarte mult. Uneori, chiar totul…
Aceste ginduri imi vin in minte si se transforma in scriitura pe masura ce meditez la cartea lui Bernard-Henri Lévy Reflectii asupra razboiului, raului si sfirsitului istoriei precedate de Blestematii razboiului*. M-am inhamat la talmacirea ei in romaneste fara sa stiu ca ea imi va prilejui o experienta unica, dezastruoasa si regeneratoare deopotriva. Este o carte plina de orori, in care raul s-a concentrat cu tot potentialul sau de distrugere, dezagregare si uitare. Dar este si o carte in care autorul elogiaza ideea de marturisire, atit de proprie jurnalismului militant: sa calatoresti, sa ajungi in cele mai fierbinti zone de conflict ale globului, mai toate localizabile in Lumea a Treia, sa monitorizezi razboiul si sa consemnezi tot ceea ce vezi, auzi si afli. Jurnalistul ca ferment si garant al memoriei. Oroare si amintire, naprasnicia raului si, ca antidot, recursul la aducerea aminte. Jurnalistul ca ultim aventurier, ca martor necesar, dedicat cauzei umanului si luptind efectiv pentru ca numele omului diminuat existential, batjocorit si ucis sa nu fie uitat, sa nu se piarda. Bangladesh, Sudanul de Sud, Burundi, Angola, Columbia, Rwanda, Bosnia, Kosovo, Afganistan – iata traseele parcurse fara ragaz, timp de treizeci de ani, de freneticul jurnalist care este Bernard-Henri Lévy.
Pricina aventurii
De ce a facut asta? De ce nu i-au fost indeajuns gloria, bogatia si confortul? De ce nu s-a multumit cu farmecul Parisului, cu reflectoarele platourilor
