Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am cumparat cu bani 8 copii

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 1 iunie 2004 ·

Reporterii «Ziarului de Iasi» au facut un experiment inedit: au plecat la „cumparat“ copii in judet. Suma oferita: intre unu si doua milioane de lei oferite parintilor, in functie de copil, pentru a munci trei luni de zile la pepeni, in sudul tarii. Incredibil: desi au fost atitea scandaluri si sint pe rol procese de sclavie cu copii din judet, nici un parinte nu ne-a cerut vreun act sau legitimatie. Unii ne dadeau copiii chiar si gratis, numai sa scape de ei. La Schitu Stavnic, comuna Voinesti, se rugau oamenii de noi, prezentindu-si fetele sau baietii de parca ar fi fost vite de vinzare la obor. Pentru satenii din Schitu Stavnic, lumea, care pentru multi dintre noi inseamna de la Canada la Australia, este foarte mica. Are o lungime de maximum 500 km si poate fi strabatuta cu trenul in citeva ore. Iar capatul lumii are un nume: Giurgiu. Acesta este orizontul taranilor din Schitu Stavnic, comuna Voinesti. Goniti de saracia care si-a facut buletin de Schitu Stavnic, taranii au inceput sa viseze la Occident. La acel Occident pe care si-l imagineaza ei. Cind ies din judet, au impresia ca trec granita. Cind se urca in tren, li se pare ca sint "domni". La urma urmei, merg sa faca avere. Si nu oriunde. "La Giurgiu, la oi", explica scurt un taran unde este, pentru ei, tara tuturor posibilitatilor. Si pentru a atinge acest tel, care nu inseamna mai mult de doua milioane pe luna daca ai noroc, sint in stare de orice. Chiar sa-si vinda copiii din batatura, chiar si pentru un milion de lei. La sfirsitul saptaminii trecute am plecat la cumparaturi. Nu ne-am oprit intr-un supermarket din Iasi, ci la Schitu Stavnic, comuna Voinesti. Acolo am gasit copii de vinzare. Am apucat sa cumparam opt "bucati" inainte ca tot satul sa se ofere pe gratis. Ne-am prezentat ca fiind reprezentantii unei firme care doreste mina de lucru la cules de pepeni, in Sud. Doream doar copii minori, pe motiv

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Isak Andic, miliardarul care a fondat lanţul de modă Mango, a murit într-un accident pe munte

HotNews acum 27 minute
Isak Andic, fondatorul miliardar al lanţului de modă Mango, a murit sâmbătă într-un accident pe munte, relatează Sky News. Omul de afaceri în vârstă de 71 de ani ar fi alunecat şi a căzut de pe o stâncă, de la o înălțime de 150 de metri, în timp ce

Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă după o carieră de peste 50 de ani cu roluri memorabile în teatru şi cinematografie / Mesajul Teatrului Nottara, unde a fost director / Catrinel Dumitrescu: Drum lin spre lumină, Mircea! / Ce spune Ştefan Bănică

News.ro acum o ora
Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă. El ar fi împlinit 75 de ani în 24 decembrie. Mircea Diaconu rămâne în istoria teatrului şi cinematografiei româneşti, după o carieră de peste 50 de ani, ca Brânzovenescu din spectacolul „O scrisoare pierdu

UPDATE - Un român care ar fi fost recrutat de serviciile de informaţii ucrainene a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia din Georgia - VIDEO / Ce spune MAE de la Bucureşti

News.ro acum 53 minute
Angajaţii Serviciului Securităţii de Stat (SGB) din Abhazia - regiune separatistă prorusă din Georgia - au reţinut un cetăţean român care, susţin ei, la indicaţiile reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene, trebuia să filmeze cu ajutorul unei

Motivul pentru care Donald Trump vrea să elimine ora de vară odată cu revenirea la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Donald Trump a declarat vineri, 13 decembrie, că, atunci când va reveni la putere, pe 20 ianuarie, partidul său va lucra pentru „eliminarea orei de vară” în SUA şi pentru a renunţa astfel la schimbarea bianuală de oră, relatează AFP. „Ora de vară es

Georgia: Preşedinta Zurabişvili refuză să părăsească postul şi cheamă la noi proteste / Premierul Kobahidze avertizează din nou manifestanții că „nu va exista un Maidan”

HotNews acum o ora
Premierul georgian Irakli Kobahidze a îndemnat-o pe preşedinta pro-europeană Salomé Zurabişvili să părăsească postul după ce sâmbătă parlamentul de la Tbilisi a ales un nou preşedinte, dar ea a reafirmat că rămâne în funcţie întrucât consideră ilegi

Arestare în dosarul tentativei de lovitură de stat din Brazilia. Fostul ministru al Apărării este acuzat că a vrut să organizeze un puci militar

HotNews acum 57 minute
Poliţia federală braziliană l-a arestat sâmbătă pe fostul ministru al apărării Walter Braga Netto, după ce generalul în retragere a fost acuzat în noiembrie că a plănuit o lovitură de stat pentru a zădărnici rezultatul alegerilor din 2022, informeaz

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia desfăşoară și mai multe trupe nord-coreene în Kursk

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că Moscova a început să implice „un număr notabil” de trupe nord-coreene în eforturile sale de a alunga trupele ucrainene din regiunea rusească de graniță Kursk, relatează News.ro. Trupel

Un taxi din Oradea a fost cuprins de flăcări și a ars în totalitate în fața Gării Centrale | VIDEO

Libertatea acum o ora
Pompierii au intervenit, sâmbătă după-amiază, la un incendiu izbucnit la un taxi parcat în fața Gării Centrale din Oradea. Flăcările au cuprins autoturismul, distrugându-l în întregime, relatează Bihoreanul.

Adio TikTok în SUA

NapocaNews acum o ora
Hotărârea, care a venit ca răspuns la o ordonanță de urgență depusă de TikTok la începutul acestei săptămâni, este cel mai recent eșec juridic pentru companie, care încearcă să evite o interdicție totală a aplicației sale în Statele Unite. În cerere

Dorel Vișan suferă după moartea lui Mircea Diaconu! „Nimeni nu mai spune nimic despre…”

Cancan acum 2 ore
Vestea morții actorului Mircea Diaconu a căzut ca un trăznet peste cei care l-au cunoscut și l-au iubit. După o luptă grea cu o boală incurabilă, artistul s-a stins din viață la 74 de ani. Dorel Vișan deplânge moartea prietenului său. Cinematografia

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
mar.

3°/9°
Iasi
acum

sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

0°/8°
mar.

6°/11°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

4°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

3°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/2°
dum.

1°/6°
lun.

0°/5°
mar.

4°/9°