Din puzderia de înţelesuri ale termenului "umanism", două păreau să fie esenţiale: înţelesul cultural, cu referinţă la studia humanitatis şi la paideia (educaţie, formare), şi înţelesul etic, cu referinţă la philanthropia, adică la dragostea de oameni şi la salvgardarea demnităţii şi a bunăstării lor. Ambele înţelesuri au intrat în derivă şi odată cu ele noţiunea însăşi de umanism. 1. Ceea ce societatea tradiţională, pre-modernă sau modernă, numea "cultură" trece astăzi printr-un proces de re-evaluare şi redefinire, care i-ar putea fi fatal. Instrumentele consacrate ale culturii (cartea, de pildă, sau obiectul de artă) şi instituţiile consacrate ale culturii (şcoala, muzeul, biblioteca) vor înceta să mai semene, în viitorul foarte apropiat, cu portretul lor de-acum. Conceptul însuşi de "cultură" şi-a pierdut conturul şi prestigiul. "Cultura" e relativizată, demontată, demitizată ca ceva demodat, dacă nu chiar ca o formă subtilă şi "elitistă" de monopol intelectual, supravieţuind artificial, într-o lume care caută valori mai puţin solemne şi mai "echitabile". Un articol al lui Robert Brightman, apărut în Cultural Anthropology (nr. 509) din 1995 se intitulează: "Forget Culture: Replacement, Transcendence, Relaxification". James Clifford avea oarecari dileme încă din 1988: "...culture is a deeply compromised idea I cannot yet do without" ("The Predicament of Culture"). Ulterior, înclinaţia de a do without s-a consolidat. Steven Greenblatt, probabil cel mai mare shakespearolog contemporan, scria în 1990: "Like «ideology» (...) «culture» is a term that is repeatedly used without meaning much of anything at all, a vague gesture toward a dimly perceived ethos"*. Cultura e supusă, deci, unei eroziuni insidioase, provocată nu de ideologii barbare, de satrapi ignari, de regimuri dictatoriale, ci de proprii ei exponenţi. Nu pistolul lui Goebbels, ci pragmatismul matter o