* Gabriela Melinescu, Jurnal suedez III (1990-1996), Editura Polirom, colecţia "Egografii", 2004. Am încheiat cel de-al treilea volum al Jurnalului suedez cu o singură frustrare: aceea de a şti că este vorba de o selecţie - chiar operată de autoare - şi că "mişcările zilnice" ale uneia dintre cele mai spectaculoase sensibilităţi ale literaturii noastre de azi au fost filtrate, structurate, aranjate. Deşi, în general, sînt adepta "literaturizării", eufemizării şi mutării mizei de pe imediat, în cazul acestui jurnal unic în memorialistica ultimilor ani mi-aş fi dorit să văd facsimile, desenele de pe marginea foii (în chip fericit, cartea e ilustrată cu personaje oniric-fabuloase), forma literelor caligrafiate, corecturile, textura hîrtiei de manuscris. Cine a răsfoit pînă acum vreunul dintre jurnalele anterioare ştie că nu de curiozitate e vorba, ci de recompunerea unei unităţi fundamentale a textului extrem de viu din aceste cărţi, de respectarea (la lectură) a exigenţei prime pe care el o conţine: totalitatea. Nici o notaţie din cele trei volume apărute pînă acum ale Jurnalului suedez nu e întîmplătoare sau gratuită. Lucrurile se înlănţuie într-un legato esenţial ce conturează un eu diaristic ferm aşezat (ca unul dintre regii spirituali din tarotul clasic, instrument poetic recunoscut) pe triada creaţie-iubire-credinţă. Totalitatea la care mă refer nu e aspiraţia cărţii, ci chiar premisa ei, felul în care se leagă profund cele trei cercuri din jurul eului auctorial, de-a lungul a peste 800 de pagini: cercul exterior, al "lumii mari", cercul apropiaţilor, prieteni energetici sau vampirici, şi nucleul interior, al unui sine ce-şi rezolvă propria ecuaţie în diferitele forme ale iubirii. Profunda originalitate a jurnalului Gabrielei Melinescu (înrudit cu Jurnalul ocult al lui Strindberg, dar şi cu Cartea de vise a lui Swedenborg, dar comparabil ca intensitate şi c