- isorisiri bisericeşti cu tîlc - La prima vedere, povestea pare incredibilă; poate de aceea s-au gîndit şi ei, în primul moment, să o dea la teve. Trei preoţi, trei absolvenţi de Institut, trei foarte buni prieteni, trei păstori care şi-au abandonat turma pentru a se întîlni aproape în fiecare după-amiază, la bere, pe o terasă din Regie, cu discuţii de genul "ortodoxismul n-ar avea nici un sens fără...", căci "luaţi exemplu de la Pavel care...", dar "nu ştiu dacă pot să-mi acopăr investiţia...", apoi "preţurile au scăzut foarte mult" şi "am o fată nouă care se mişcă de parcă ar avea un băţ în fund, Doamne iartă-mă!". Primul are acum o firmă care comercializează computere, al doilea e broker, iar al treilea este patronul unui club de striptease. Toţi trei susţin că "reorientarea" profesională n-are nici o legătură cu credinţa şi cu harul. Har au din belşug. Poantele şi pildele se constituie în adevărate predici de cîrciumă... Anul acesta, în Săptămîna Mare. "Ai ţinut tot postu'?", "Numa' două săptămîni, părinte! Ştiţi, io-s diabetic, nu pot să mănînc fără carne!", "Păi, dacă n-ai ţinut tot postu', îmi pare rău, da' nu pot să te spovedesc!". Omul pare descumpănit şi nu vrea să renunţe, mai ales după ce a stat două ore la o coadă imensă. Cei din spate îl înghiontesc, nerăbdători. Preotul îl studiază: pare un tip la locul lui, ochelari, moacă de intelectual, parcă ar merita să mai schimbe cu el cîteva cuvinte. "De ce parohie aparţii?". Nu ştie, undeva prin Colentina. "Atunci ce cauţi aici, în Crîngaşi?". Situaţie similară cu cea de la administraţiile financiare: fiecare sector îşi are evidenţa sa. Locuieşte în Colentina, dar lucrează în Crîngaşi. I-a fost mai uşor să lipsească două ore de la serviciu ca să-şi încheie conturile cu Cel de Sus, decît să absenteze de la curăţenia generală de acasă. Preotul bodogăne; e deja stresat şi nervos, din cauza agasanţilor săi