Din primavara lui 1994 si pina la inceputul lui 2000, la Facultatea de Litere a Universitatii bucurestene, unde sint profesor, s-a-ntimplat sa „veghez“ facerea si publicarea unei mici dar glorioase reviste culturale: Litere noua. Cu o medie de doua aparitii pe an scolar (uneori trei, dar si cu pauze mai lungi la schimbarea „garzilor“ in redactie, pe masura ce studentii absolveau si-si luau zborul din cuibul facultatii!), am scos in total unsprezece numere. Format: mic, A4 (de fapt, putintel mai ingust). Hirtia: alba (A3 pliata in doua). Tiraj: 5-600 de exemplare. Difuzarea: printre colegii si prietenii junilor realizatori, ca si printre cei ai mai-coptului lor „cap limpede“ (titulatura pe care mi-o alesesem pentru caseta tehnica), amici literari si cunostinte din presa „adulta“ a perioadei. Drept urmare, citeva semnalari elogioase, de tip „revista a revistelor“, au atras un strop de atentie asupra gazetei. De la un punct incolo, incepusem sa „exportam“ sistematic tineri recenzenti si chiar personal redactional pentru ziare si pentru periodice culturale precum Cotidianul, Dilema (plus suplimentul sau, Vineri), Romania literara, 22 s.a.m.d.

Fireste, „trupa“ formata la Litere Noua (minus pierderile inevitabile de pe parcurs) avea sa se mute de la finele lui februarie 2000, cu arme si bagaje, la Observatorul cultural, revista „adulta“ pe care am lansat-o atunci.

Printre tinerii mei colaboratori de la ambele gazete s-a numarat si Emilia David, de la un moment dat Drogoreanu. Din promotia lor de filologi si „lettrenovisti“ (daca le pot spune asa!), a fost singura care a vrut de la bun inceput sa se ocupe de un singur domeniu: teatrul. Primele ei articole din Litere noua au fost cronici de spectacole. La fel si cele de mai tirziu, din Observator cultural, unde a recenzat si o serie de volume de dramaturgie, gen cam ignorat de critica literara. Pe scurt,