Teatrul „Fani Tardini“ din Galati
A saptea kafana de Dumitru Crudu, Mihai Fusu, Nicoleta Esinencu
Regia: Alexandru Berceanu
Scenografia: Ina Isbasescu
Coregrafia: Marius Manole
Cu: Ioana Citta Baciu, Crina Stoica, Carmen Albu, Oana Preda Gheorghe, Cristina Uja, Ana Maria Ciucanu, Corina Constantinide, Svetlana Friptu, Cristian Gheorghe, Aureliu Batca, Gheorghe V. Gheorghe, Cristian Gheorghe
„Teatrul este o forma de cunoastere; ar trebui si ar putea sa fie si un mijloc
de a transforma societatea.“
Augusto Boal
Cind, in 1974, Augusto Boal scria Theatre of the Oppressed, accentua modalitatea esentiala de a folosi teatrul, instituind un activism cultural. Rolul teatrului era in viziunea sa unul fundamental social si necesar constient de cele mai stringente mutatii, o radicala luare de pozitie, care se confunda cu responsabilizarea civica. Desi sint putine spectacolele romanesti cu un impact social puternic articulat, desi sintem inca tributari culturii inalte si miturilor de orice tip, se poate totusi sesiza o directie a plierii pe subiecte care sondeaza realitatea din multiple perspective.
Se contureaza pregnant un teatru al cotidianului ca tematica, stilistica si mod de asumare, un teatru puternic ancorat in imediat, care recurge la reactivitatea nemediata. E simptomatica tendinta unui numar din ce in ce mai mare de regizori de a recurge la o astfel de abordare transanta, prin alegerea unor texte – si nu numai, cum gresit s-a spus – radicale ca tip de implicare. Teatrul nu este in viziunea lor (Radu Afrim – Nevrozele sexuale ale parintilor nostri, Radu Apostol – Acasa, Drept ca o linie, Gianina Carbunariu – Stop the Tempo, Florin Piersic jr.– Sex, Drugs, Rock &Roll) un ambalaj al estetismului formal, ci chestionarul apdatat al celor mai acute determinari si implicatii care ne prive
