Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Double Je a făcut duble la Iaşi

Publicat in Dilema Veche, marți 1 iunie 2004 ·

Vreme de o săptămînă (între 9 şi 15 iunie a.c.), Bernard Pivot s-a aflat la Iaşi la invitaţia Centrului Cultural Francez în căutarea oamenilor "care au cel puţin două culturi". Double Je la Iaşi a însemnat realizarea a zeci de dialoguri cu personalităţi (dar şi personaje) din mediul francofon ieşean. Pivot a profitat de ocazie pentru a scoate încă o dată limba franceză din cadrul său natural, special pentru telespectatorii France 2 şi ai TV 5. Locurile de filmare au reprezentat un secret chiar şi pentru realizator. Potrivit conceptului Double Je, întîlnirile cu invitaţii au loc fie la domiciliul acestora, fie într-un spaţiu care îi defineşte. Din acest motiv, nici măcar jurnaliştii insistenţi, care au vrut să ştie neapărat "unde filmează domnul Pivot", n-au aflat mare lucru: programul a rămas, pe toată durata filmărilor, o mare necunoscută. Joi, în prima zi "pe teren", echipa de la Double Je s-a întîlnit cu jurnalista Vanda Condurache, la TVR Iaşi. Redactorul-şef al postului ieşean de televiziune mărturisea că i-a fost foarte greu să îşi stăpînească emoţiile în condiţiile în care urma să fie vizitată la locul de muncă de unul dintre jurnaliştii pe care îi adoptase ca model. După-amiază, Bernard Pivot a discutat la Editura Polirom cu editoarea Lidia Ciocoiu. Între temele de discuţie şi-a făcut loc şi recentul proiect "Votează literatura tînără". "Am fost foarte impresionat de evoluţia editurii la care lucrează această tînără editoare. Polirom publica 15 cărţi în 1995. În 2004, publică 250 de cărţi. Mi se pare că este un adevărat fenomen", a declarat entuziasmat Pivot la conferinţa de presă. A doua zi de filmare a început la Biblioteca Centrală Universitară. Găsirea locului în care avea să se producă interviul lui Pivot cu Alexandru Călinescu, directorul BCU, a durat aproape o jumătate de oră. Producătoarea s-a oprit asupra depozitului de carte de la ultimul eta

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Vasile

HotNews acum 23 minute
Peste 496.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica în 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare. Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 496.490 de români – 420.830 de bărbaţi şi 75.660 de femei. Cei mai

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 8 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 9 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 12 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Curtea de Apel i-a respins lui Călin Georgescu acțiunea prin care contesta decizia BEC de anulare a alegerilor prezidențiale

Botosani News acum 5 ore
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidenţiale. Decizia nu este definitivă şi mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casați

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Ce înseamnă pentru business intrarea completă în Schengen

Mediafax acum 9 ore
Începând cu 1 ianuarie 2025, la frontiera internă a României, respectiv la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, se elimină controlul de frontieră. Toate persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre ale Spaţiului Schengen (cu excepţ

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 3 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 10 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 11 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 9 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°