În ziua de azi, Statele Unite n-au nevoie de duşmani externi. Au atât de mulţi în interior, încât ar putea popula cu ei un stat european de mărime medie. Unul dintre ei se numeşte Michael Moore, scriitor şi regizor, câştigător, la Cannes, al Marelui Premiu pentru filmul Fahrenheit 9/11. Titlul este calchiat după celebra carte a lui Ray Bradbury, Fahrenheit 451, temperatura la care iau foc cărţile. Fahrenheit 9/11 ar fi în opinia lui Moore "temperatura la care arde libertatea". Ca mulţi intelectuali americani de stânga, Michael Moore e torturat de obsesia că trăieşte într-o dictatură nemiloasă, dominată de o clasă politică ce şi-a jurat lichidarea libertăţilor civice. Într-un acces de furie oarbă contra propriei ţări, nu s-a sfiit să ceară pentru alegerile americane "observatori ONU şi trupe ONU"!Fanfaronada de anarhist a lui Moore ar fi, până la un punct, acceptabilă, dacă el n-ar avea o vină directă pentru ceea ce s-a întâmplat la prezidenţialele din 2000: nimeni altul decât Moore fusese şeful de campanie al lui Ralph Nader, candidatul independent ale cărui voturi luate democraţilor au produs situaţia fără precedent din statul Florida şi la cele trei numărători. Slinos, lipsit de caracter, lacom, demagog, pe cât de iute de replică, pe atât de nesimţit ("un jeg şi-un ipocrit obsedat de bani", l-a definit fostul său manager), Moore îşi arogă de câţiva ani rolul de purtător de cuvânt al sărăcimii americane. În opinia lui, violenţa din America e rezultatul unei "culturi a fricii create de o mass-media rasistă".
Un sărac ce stă pe conturi de milioane de dolari, obţinuţi din publicarea unor cărţi - Stupid White Men ("Albi proşti") şi Dude, Where's My Country? ("Gagiule, unde e ţara mea?") -, Moore nu se sfieşte să afişeze el însuşi un rasism de cea mai respingătoare formulă. Un jurnalist de la ziarul britanic "The Observer" citează o declaraţie privitoare la
