Rugaţi-vă pentru fratele Nicolae!
Aş fi vrut să-l cunosc pe Nicu Steinhardt. În chilia lui de la Rohia am poposit într-o vară frumoasă şi liniştită. M-am uitat de jur împrejur, în camera mică, austeră şi, totuşi, de o căldură aparte. Simţeam ceva foarte uman, primitor, o căldură care îmi invada tot corpul, într-un loc rece, în principiu, un loc în care solemnitatea retragerii s-ar fi cuvenit să-şi impună glacialitatea. Mi s-a părut asta la fel de ciudat ca atunci, la Florenţa, cînd priveam tulburată culorile luminoase, pline de optimism din "Buna Vestire", pictată de Beato Angelico pe pereţii unei chilii din biserica San Marco. Aceeaşi profundă umanitate, explozivă şi caldă, într-un spaţiu al rugăciunii. Undeva, Nicu Steinhardt ţinea o fotografie de la înmormîntarea lui Noica. M-am apropiat uşor, i-am recunoscut pe Liiceanu, pe Pleşu… m-am încărcat magic de puterea lui de a crede. Atît de încercat, închis între 1959 şi 1964, Nicu Steinhardt trăia plenar în lumea culturii, era interesat şi obsedat de tot ce se întîmpla. Revista Nord Literar nr.4 din aprilie, apărută la Baia Mare, publică cîteva scrisori dintr-o corespondenţă inedită, purtată cu un vechi prieten din tinereţe, Eugen Jenney (Kohn), emigrat după cel de-al doilea război în SUA. După ce au ales, în numerele trecute, scrisori din anii 1978-1982, redactorii se opresc acum la patru epistole din intervalul 1965-1971. La un an de la ieşirea din puşcărie, N.Steinhardt era pus la curent cu toate noutăţile din film, teatru, muzică. "Cinematograful, în ultimul timp, nu mi-a oferit, aci, nimic interesant. Unele reluări, printre care deliciosul It happenned tomorrow al lui Rene Clair.ş…ţ La teatru: Un Tennessee Williams (pe care-l iubesc, căci e un jovet) mai slab: Orfeu în infern. Un Sarroyan mai vechiu: The time of our life. Şi un Gibson: Doi pe un balansoar (încă nu l-am văzut). Muzică: Boulez, W
