În matematică există cîteva celebre probleme nerezolvate. Una dintre ele, cunoscută sub numele de Conjectura lui Goldbach a devenit şi subiect de roman. Cartea, care mi s-a părut formidabilă, a fost scrisă de un fost matematician şi actual prozator grec, Apostolos Doxiadis, iar subiectul ei (viaţa unui unchi al autorului, Petros, confiscată de dorinţa de a rezolva ceea ce nimeni altul n-a izbutit) este autobiografic. Personajul principal al micului roman nu este însă nici unchiul Petros, nici nepotul lui favorit, ci matematica însăşi, numerele. Conjectură înseamnă, cum ştie orice elev înclinat spre ştiinţele exacte, ipoteză, iar Goldbach este un matematician obscur din secolul al XVIII-lea, care are meritul de a o fi formulat pe cea care-i va purta numele. Ipoteza lui se verifică empiric, adică prin încercări aritmetice repetate, pe care le poate face pînă şi un literat cu puţine amintiri despre numere. Dar nimeni nu a reuşit încă, nici cu cele mai sofisticate metode, să o rezolve, altfel spus, să o demonstreze teoretic. -am gîndit la asemănarea care există între asemenea probleme şi teoria unui personaj al lui Mateiu Caragiale, conu' Rache din Sub pecetea tainei, că există lucruri "ticluite" să rămînă "pentru totdeauna - de veci" sigilate nu atît în taină, cît în întrebare, în ipoteză. Varianta lui Caragiale-tatăl este, de altfel, interogativă: "De ce, nene Anghelache?" şi întrebarea este pusă, plîngînd, de un tînăr, căci în tinereţe doreşti rezolvarea tuturor întrebărilor vieţii. Dar "nenea Anghelache, cuminte, n-a vrut să răspunză". În matematică se pare că, dintre problemele nerezolvate, unele sînt nedemonstrate încă, dar altele sînt pur şi simplu nedemonstrabile, demonstrabil nedemonstrabile, dacă mi se permite jocul de cuvinte, deloc gratuit. Poate că ar trebui să ne împăcăm cu gîndul că şi în literatură există situaţii narative, conjecturi, pe care autorii lor