Interesant este că, în antisemitismul său, Celine s-a folosit de recomandarea Elsei Triolet, soţia lui Louis Aragon, ca să plece la Moscova, unde îi apăruse traducerea romanului Călătorie până la capătul nopţii, care se bucurase de succes. Ca şi André Gide , stângist, şi Panait Istrati al nostru, Celine se întorsese dezamăgit. Cât timp a durat iluzia, înainte de război, nici un scriitor important nu s-a întors de la Moscova cu gânduri bune. Afară doar dacă nu era plătit, acceptând. Pentru că şi pe Gide voiseră să-l cumpere, dar nu se lăsase - de unde scandalul iscat. Nu era cine ştie ce merit să vezi… Se vedea de la o poştă. Meritul era să nu minţi. (Cu Aragon fusese altceva).

Contrar lui Rabelais, un robust, viziunea asupra corpului uman a lui Celine este maladivă. Traumatismul războiului, handicapul operaţiei grele făcută după rana căpătată în Flandra, avea să pună pecete nu doar pe viaţă, dar şi pe scrisul său.

În Greaţa lui Celine, articol publicat succesiv în iulie şi august 1962, în NRF, semnat de Jean Pierre Richard, corpul omenesc este văzut drept ceva "destinat sacrificiului, măruntaie, moliciuni fundamentale. Simbolic, fiinţa umană ar fi o "incertitudine internă, o lipsă de prestanţă." Urmările războiului ating… "toate ţesuturile concrete ale existenţei. "… O dată cu omul, "natura însăşi intră în delincvenţă".

Corpul uman fiind proba acestei stări de culpabilitate, vinovăţie. de justiţie încălcată.( Nu ar mai fi mult, şi am da de păcatul creştin, deturnat, la un ateu).

Categorie de bază a lui Celine, a întregii sale viziuni şi literaturi: Le debraille, - desmăţul, desfrâul… Pe lângă greaţa, la nausee, pricinuită de pieiciunea, delnicuescenţa corpului omenesc, putrefacţia întregei materii (vorbeşte un medic!) autorul are obsesia scatologică, mucozităţile, diareea, o greaţă mai extinsă, dominată în