Economia functionala de piata isi bazeaza performanta pe functionarea pietelor. Silogism? In conditii normale, poate.
In tara noastra insa, aceasta asertiune trebuie repetata mereu si mereu, pana cand decidentii politici vor invata ca misiunea lor de capatai este sa contribuie la ameliorarea functionarii pietelor, nu sa imagineze noi piedici si bariere, cu gandul, nemarturisit, poate, ca pietele sunt un fel de animal salbatic ce trebuie intai domesticit, dresat, abia apoi pus la treaba, dar si atunci intr-un
tarc bine imprejmuit.
Cat este de eronata si paguboasa o atare abordare ne este relevat, printre altele, si de cum se comporta pietele atunci cand NU sunt intai domesticite , ci sunt lasate sa-si faca treaba cu un minimum de reguli. Voi lua exemplul pietei valutare.
Si aceasta a pornit greu si poticnit, si aceasta a avut o grea mostenire in existenta cursurilor multiple si in convingerea multor semeni de-ai nostri ca un dolar cheltuit pe petrol trebuie musai sa fie mai ieftin decat unul dat pe bomboane.
(Va mai amintiti de importurile de bonibon? Criminalii care indrazneau sa azvarle cateva zeci sau poate sute de mii de dolari pe un produs atat de frivol erau vestejiti cu o sfanta manie proletara.
In acest timp, multe miliarde de dolari bineinteles, la alt curs valutar erau tocate in liniste pe importuri de energie, care sustineau functionarea unor intreprinderi fara piata de desfacere, fara eficienta, dar si fara prea mari griji din aceste cauze).
Incercari de a pune pe picioare o piata valutara au esuat in 1992 si 1996, motivul esential fiind acela ca ea ne confrunta cu o realitate foarte urata. Decat sa schimbe aceasta realitate, autoritatile au preferat sa ascunda oglinda .
Totusi, incepand din 1997, piata valutara a fost liberalizata, fiind asumat la momentul respectiv si riscul unei
