Sîntem o ţară a mahalalei generalizate. În oraşe, mahalaua s-a întins dinspre periferii înspre centru, iar satele au devenit o prelungire a suburbiilor oraşului (acestea sînt cele care dictează moda la sat, acestea sînt cele care oferă exemplul de viaţă spre care tind ţăranii noştri - viaţa en-gros-urilor mizere, a talciocurilor, a cîrciumilor de pe lîngă gări şi autogări, a navetiştilor). Televiziunile, conştiente de această stare de fapt, s-au adaptat foarte repede la cerinţele pieţei. Nu au nici pe departe pretenţii iluministe de emancipare a maselor, nu au idealuri, nu au responsabilităţi. Vor doar să facă bani. Iar banii se fac simplu: dacă poporului îi place să se bălăcească în lături, îi oferi lăturile, pe care le împachetezi în pachete sclipitoare şi cu fundiţă roşie, şi îl scarpini pe spate. Iar poporul va rîgîi mulţumit. Lidera incontestabilă a mahalalei televizuale, Ciao Darwin, cea mai violentă şi vulgară emisiune de pe micile noastre ecrane, are, de ceva vreme, şi clone. Asta-i o dovadă a succesului de care se bucură - ceea ce nu ne surprinde deloc. O clonă a emisiunii Ciao Darwin este şi Folclorul contra atacă (scris chiar aşa - dar asta-i o chestie de-a dreptul nevinovată). Aceleaşi două tabere care, chipurile, se confruntă (desigur, totul este contrafăcut), aceeaşi înclinaţie firească spre vulgaritate, acelaşi kitsch sforăitor. Aceleaşi aşa-zise probe de cultură generală, în care sînt puşi în discuţie termeni a căror sonoritate stîrneşte rîsete groase. (Întrebare: "Ce înseamnă în Maramureş «a besezî»?" - nouă ni se face cu ochiul şi ni se scrie pe ecran că "a besezî" înseamnă "a povesti"; Răspuns: "Ce face porcu' cînd mănîncă prea mult." - hohote generale, publicul e în culmea fericirii. "Apăi, dacă-i pe-aşa, poţi să te besezăşti la tine acasă." - publicul e de-a dreptul în delir.) Aceeaşi agresivitate care, deşi confruntarea este regizată, e f